Instructiuni PHP

Instructiuni uzuale folosite in PHP    0  

Pe langa instructiunile comune amintite in lectia "Notiuni de baza" - instructiunile de afisare (echo, print, printf), instructiunea de atribuire, instructiunea if-then-else si cele de terminare a executiei (exit, die) - exista o serie de alte functii ale limbajului care sunt folosite cu precadere de orice programator.

Detaliem in cele ce urmeaza cateva dintre ele.

Includerea altor scripturi: include() si require()

De multe ori este nevoie sa separam codul nostru in scripturi de sine statatoare. Spre exemplu, putem avea niste declaratii de date intr-un script numit config.php si codul propriu-zip intr-un altul, script.php. Pentru a putea include codul dintr-un fisier separat in scriptul curent se pot folosi doua functii: include si require, cu derivatele lor.

Important de mentionat, in momentul in care un script este inclus cu una din cele 2 functii, el este si executat (interpretat). Spre exemplu, daca avem doua fisiere ca mai jos, la accesarea scriptului script.phpvor fi afisate ambele mesaje - asta pentru ca in urma instructiunii include scriptul config.php a fost si interpretat.

<?php
// codul din config.php
echo 'Sunt in config.php <br />';
 
// script.php
include( 'config.php' );
echo 'Sunt in script.php <br />';
?>

Functia require face acelasi lucru ca si include dar exista o mica diferenta intre cele doua: daca fisierul care este solicitat pentru includere nu exista include va returna un avertisment, continuand executia, pe cand require va returna o eroare iar executia codului va fi intrerupta.

<?php
include( 'fisier_inexistent.php' );  // genereaza un warning si merge mai departe
echo 'Acest mesaj va fi afisat';
 
require( 'fisier_inexistent.php' );  // genereaza o eroare iar executia se intrerupe
echo 'Aceasta instructiune nu va mai fi executata' );
 
?>

Cele doua functii au fiecare cate o varianta: include_once respectiv require_once. Aceste forme, dupa cum si numele o spune, includ fisierul specificat o singura data, astfel incat, daca fisierul solicitat a fost deja inclus la o noua apelare a include_once sau require_once acesta nu va fi inclus a doua oara. Aceste forme ale functiilor sunt utile atunci cand fisierle incluse contin declaratii ce trebuie sa fie facute o singura data.

Functia mail()

PHP poate trimite emailuri daca pe serverul curent este instalata si o aplicatie de email (un server de email). Nu este nevoie de configurari suplimentare atat timp cat serverul de email nu are restrictii si poate fi accesat de aplicatiile locale. Intr-o instalare pe calculatorul personal, cum este cea descrisa in primele pagini ale acestui tutorial, nu este posibila trimiterea de mesage email, iar functia mail va returna o eroare. Pe un web-server configurat complet si corect, cum sunt serverele ce ofera gazduirea site-urilor, functiamail functioneaza corect.

<?php
// trimitere mesaj simplu
mail('adresa@exemple.com', 'Subiect mesaj', 'Mesaj simplu');
 
// trimiterea unui mesaj in care se specifica date aditionale
$to      = 'adresa@example.com';
$subject = 'Subiect mesaj';
$message = 'Mesaj simplu cu date aditionale';
$headers = 'From: punctsivirgula@example.com' . "\r\n" .
           'Reply-To: punctsivirgula@example.com' . "\r\n" .
           'X-Mailer: PHP/' . phpversion();
 
mail($to, $subject, $message, $headers);
?>

Ce să mai citim?

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Fii propriul tău nutriționist

Planet REBOOT

Votăm un Deputat BUN

Ttatăl fondator al Uniunii Europene. 

Colonizarea de pe Marte !

Functii matematice

Limbajul PHP dispune de majoritatea functiilor matematice uzuale. Cateva dintre ele sunt prezentate mai jos cu titlu exemplificativ. Lista completa poate fi gasita pe site-ul de documentatie PHP.

<?php
echo abs(-7);   // functia "valoare absoluta", afiseaza 7
echo sin(60);   // functia "sinus", afiseaza -0.304810621 ...
echo decbin(12);   // returneaza reprezentarea binara a numarului, afiseaza 1100
echo base_convert('7DB', 16, 10);   // returneaza convesia dintr-o baza in alta, afiseaza 2011
echo round(12.3); // returneaza o rotunjire la cel mai apropiat intreg, afiseaza 12
 
echo rand(); // afiseaza un numar aleator
echo rand(10, 70); // afiseaza un numar aleator din intervalul specificat
?>

Functia set_time_limit()

Functia set_time_limit se foloseste pentru a configura timpul maxim cat scriptul curent are voie sa se execute. Este utila atunci cand codul PHP trebuie sa execute un volum mare de operatii care ar putea dura cateva zeci de secunde (spre exemplu la un upload de fisiere). Daca dupa expirarea timpului scriptul inca se afla in executie, serverul va intrerupe executia fi va returna o eroare.

<?php
set_time_limit(50); // seteaza limita la 50 secunde
 
set_time_limit(0); // dezactiveaza limita - scriptul poate rula la nesfarsit
?>

Functia flush()

Functia flush trimite catre browser tot ceea ce a fost afisat deja de script. In mod normal, rezultatul unui script PHP este trimis catre browser pentru afisare doar la finalul executiei intregului script. Aceasta functie ofera posibilitatea trimiterii catre browser a rezultatului pe parcurs ce acesta este printat in PHP. Asta inseamna ca pagina poate fi afisata partiala in timp ce inca se incarca.

<?php
echo 'Text 1<br />';
echo 'Text 2<br />';
flush();
?>

Functii de transformare base64

Functiile de codificare base64 sunt folosite pentru codificarea/decodificarea unui text in si din formatul Base64.

<?php
$text = 'Tutorial PHP in limba romana';
echo base64_encode($text); // afiseaza VHV0b3JpYWwgUEhQIGluIGxpbWJhIHJvbWFuYQ==
echo base64_decode('VHV0b3JpYWwgUEhQIGluIGxpbWJhIHJvbWFuYQ==');  // afiseaza textul initial
?>

Functia phpinfo()

Functia phpinfo ofera informatii despre instalarea PHP curenta si despre serverul pe care aceasta este executata. Rolul acestei functii este pur informativ; functia nu poate fi folosita intr-un script care are un alt scop bine definit. De aceea, este recomandata apelarea acestei functii intr-un script PHP separat, intrucat aceasta creaza o pagina HTML completa.

<?php
phpinfo();  // returneaza o pagina HTML cu informatii despre instalarea PHP 
?>

O alta functie, ce poate fi utila in scripturile voastre, este phpversion - aceasta returneaza doar versiunea curenta a interpretorului PHP. Un exemplu al folosirii acestei functii este mai sus la functia mail.

 Nici un comentariu   Adauga unul

Extensii ale limbajului PHP    1  

Pe langa functiile de baza, limbajul PHP ofera posibilitatea extinderii capacitatilor sale prin folosirea extensiilor. Extensiile sunt librarii dezvoltate de regula de cei care au creat limbajul PHP si care ofera functionalitati aditionale, cum ar fi posibilitatea de a manipula anumite tipuri de fisiere (PDF, Excel, Word), posibilitatea de a crea imagini, de a comunica cu alte aplicatii, etc.

Extensiile cele mai uzuale sunt activate implicit la instalarea interpretorului PHP, dar cele mai multe trebuie activate manual prin modificarea configurarii PHP. Intrucat in acest tutorial nu vom folosi nici o functionalitate care sa necesite vreo extensie a PHP-ului, nu vom insista asupra acestora. E bine de stiut doar ca pentru operatiuni specializate si/sau avansate, sunt sanse mari sa existe o extensie care sa usureze lucrul.

Taguri PHP, instructiuni, punct si virgula  

Codul PHP trebuie inclus in fisierele ce vor fi deservite utilizatorilor finali si trebuie delimitat de restul continutului prin tagul de inceput <?php si tagul de sfarsit ?>. Practic tot ce se afla in interiorul acestor etichete va fi interpretat ca fiind cod-sursa PHP (cod ce va fi executat de interpretorul PHP). Textul din afara celor 2 taguri este lasat neschimbat, fiind ulterior interpretat de browser. Se pot folosi si alte etichete in functie de configuratia serverului web, dar acestea nu sunt recomandate.

<?php
/* forma recomandata */
?>
 
<script language="php">
/* forma disponibila oricand, putin folosita */
</script>
 
<?
/* taguri scurte, acceptarea lor de catre web-server depinde de configurare */
?>
 
<%
/* taguri in stilul asp, acceptarea lor de catre web-server depinde de configurare */
%>

Codul PHP este format din instructiuni - comenzi date catre interpretor, in urma carora se executa ceva. Asa cum s-a mai spus, PHP este folosit in principal pentru a genera cod HTML, asa ca de cele mai multe ori instructiunile folosite sunt cele de afisare. In aplicatii mai complexe se pot insa folosi si instructiuni de conectare la bazele de date, de citire/scriere/manipulare fisiere, intructiuni de trimitere email-uri si altele. Instructiunile se pot grupa in blocuri delimitate de acolade { }. Aceste blocuri, numite si "instructiuni complexe" se comporta ca si cum ar fi o singura instructiune (vezi mai jos exemple de blocuri).

Toate instructiunile (in afara de blocuri) trebuie sa fie terminate cu punct si virgula ( ; ). Lipsa acestuia genereaza o eroare.

Intructiuni uzuale in PHP    4  

echo, print, printf

In multe din scripturile scrise de incepatori (si nu numai) continutul rezultat in urma executiei este un text (care poate fi sau nu cod HTML). Pentru a obtine acest text, secventele de cod trebuie sa contina instructiuni explicite care sa "spuna" intrepretorului ce anume trebuie afisat.

Instructiunile de afisare sunt print, echo si printf. Exista si alte modalitati dar aceste 3 instructiuni sunt cele mai uzuale si usor de folosit. Diferente intre ele exista (vezihttp://www.faqts.com/knowledge_base/view.phtml/aid/1/fid/40), dar ca idee generala print si echo fac acelasi lucru si poate fi folosita oricare dintre ele. printf este folosita mai rar datorita sintaxei oarecum greoaie.

<?php
# cele 2 instructiuni de mai jos sunt echivalente
print "Text";
echo "Text";
 
# o instructiune echo poate primi mai multi parametrii
echo "Afisez", " un text din ", 4, " bucati";
 
# o singura intstructiune print poate primi doar unul
print "Afisez";
print " un text din ";
print 4;
print  " bucati";
 
# printf este folosita pentru a formata continutul, la fel ca in C/C++
printf( "Am %4.2f lei", 102.1234 ); // afiseaza Am 102.12 lei
?>

Instructiuni de atribuire

Alte instructiuni, la fel de uzuale ca cele de afisare, sunt cele de atribuire. Acestea sunt explicate mai pe larg in sectiunea "Variabile. Constante".

Instructiunea if

In afara de aceste 2 categorii, la fel de des intalnita este instructiunea if. Aceasta se numeste instructiunea de test si este folosita pentru a executa o secventa de cod in functie de valoarea de adevar a unei conditii. Exista mai multe forme, prezentate mai jos:

if( conditie ) instructiune 1;

Aceasta forma permite executarea unei instructiuni numai daca este indeplinita o conditie. Conditia poate fi orice expresie de genul "2 mai mic decat 3", "variabila $a este definita", s.a. tradusa in limbajul PHP.
Instructiunea poate fi simpla (o singura instructiune) sau un bloc (mai multe instructiuni delimitate de acolade). Regula este ca atunci cand este nevoie sa se execute mai mult de o instructiune, trebuie creat un bloc (trebuie folosite acoladele).
Exemplu:

<?php
if( 2 < 4 ) print "2 e mai mic decat 4";
 
if( 3 > 1 ) {
 print "3 e mai mare ca 1 \n";
 print "<br />";
}
?>

Atentie! Daca nu se foloseste un bloc in cadrul instructiunii if, atunci doar prima instructiune dintre cele existente se executa in urma evaluarii conditiei, pe cand celelalte se vor executa intotdeauna, indiferent de rezultatul verificarii. De exemplu:

<?php
echo "Este 3 mai mic decat 2? <br />";
if( 3 < 2 )
 print "3 < 2";
 print "3 este mai mic decat 2";
?>

Codul de mai sus va afisa:

Este 3 mai mic decat 2? <br />
3 este mai mic decat 2

Pentru ca nu am inclus cele 2 instructiuni print intr-un bloc, a doua instructiune s-a executat indiferent de valoarea de adevar a conditiei. Codul corect (din punct de vedere logic) ar fi urmatorul, care contine un bloc de instructiuni:

<?php
echo "Este 3 mai mic decat 2? <br />";
if( 3 < 2 ) {
 print "3 < 2";
 print "3 este mai mic decat 2";
}
?>

Instructiunea if - else

De multe ori este nevoie sa se specifice o instructiune ce trebuie executata daca nu este indeplinita conditia. In acest caz se foloseste if - else.

if( conditie ) instructiune 1;
else instructiune 2;

Aceasta forma permite executarea unei instructiuni atunci cand se indeplineste conditia sau executarea alteia diferite in caz contrar. Aceleasi observatii ca si mai sus se aplica.

Siruri de caractere    10  

In majoritatea scripturilor PHP se lucreaza cu bucati de text denumite siruri de caractere sau string-uri. PHP prezinta particularitati in modul in care sunt folosite stringurile, particularitati ce sunt prezentate in exemplele de mai jos.
Nota: sirurile de caractere reprezinta expresii (entitati ce au/returneaza o valoare). Asadar, un string poate fi folosit, pe langa, afisare, in atribuiri, la verificari, etc. In exemplele ce urmeaza s-a optat pentru afisarea sirurilor.

<?php
print "Salut, straine!"; // sir simplu
print 'Salut din nou!'; // sir simplu, delimitat de apostrof
?>

Nota: in acest exemplu nu este nici o diferenta intre modul de afisare a sirurilor delimitate prin ghilimele si cele delimitate prin apostrof. Cu toate astea, PHP trateaza in mod diferit aceste caractere. Mai multe explicatii si exemple sunt prezentate in pagina "Variabile.Constante".

<?php
print "Ma numesc \"Alex\"!"; // sir ce contine ghilimele, se foloseste \"
print 'Porecla ta e Kelu\' ?'; // sir delimitat de ghilimele simple ce contine un apostrof
 
print "Text afisat pe 3 linii: \n linia 2 si \n linia3";
// atentie, textul e afisat pe 2 linii in sursa HTML cu ajutorul \n
 
print "Am castigat \$30 :D"; // caracterul dolar are un statut aparte
// pentru a afisa semnul $ asa cum este se foloseste \$
 
print "Text cu \\backslash\\."; // caracterul \ (numit escape char) poate fi afisat intr-un 
// text daca este dublat; daca e folosit doar un \ PHP ar trata textul diferit:
print "Text fara \backslash\- \nu se afiseaza corec\t.";
 
print <<<TXT 
Text pe mai multe linii. 
Delimitatorii pot avea orice nume: TXT, START, etc, cu urmatoarele conditii
- ambii delimitatori trebuie sa aiba acelasi nume
- inainte de primul delimitator se foloseste <<<
- delimitatorul de inceput nu trebuie sa fie urmat de spatiu sau alt caracter
- delimitatorul de final sa fie la inceputul liniei (fara spatii inainte)
- dupa delimitatorul final se pune punct si virgula ;
TXT;
 
// concatenarea (legarea) sirurilor
print 'Sir1' . " legat de " . 'Sir2'; // Sir1 legat de Sir2
?>

Comentarii in PHP    0  

Comentariile sunt portiuni de cod care nu se executa. Sunt folosite de programatori de regula pentru a da diverse explicatii despre logica aplicatiei, variabile si altele. Comentariile nu afecteaza executia unui script si pot fi sterse din cod fara nici un efect.

<?php
// acesta este un comentariu. intreaga linie nu va fi luata in considerare
# la fel ca mai sus - print "hello" - nu se executa
/* comentariu cu delimitator de inceput si sfarsit */
 
print /* partea asta e ignorata */ "Salut!";
 
/* afiseaza
Salut!
*/
?>

Nota: comentariile /* */ nu pot fi imbricate (unele in altele). Exemplul urmator nu este un cod valid.

<?php
/* comentariu /* altul */ inapoi la primul */
?>

Este un lucru foarte util sa folositi comentarii in cod pentru a explica modul de rezolvare a problemei abordate, sau pentru a da detalii despre operatiile efectuate. Acestea va vor ajuta mai tarziu daca veti vrea sa modificati codul scris, sau vor oferi altor persoane informatii (valoroase) despre cum ati gandit codul respectiv.

Terminarea executiei    4  

<?php
exit( "Script terminat" );
die( "Script terminat" );
 
print "Acesta linie nu se afiseaza niciodata";
?>

Nota: instructiunile die si exit sunt echivalente.

Sursa http://php.punctsivirgula.ro

Cum Conectezi doua Calcupatoare

CONECTAREA CALCULATOARELOR

1. Direct Cable Connection

Conexiu­nea directa între doua calculatoare, chiar daca nici unul dintre ele nu are placa de retea, se poate realiza cu ajutorul unor cabluri speciale. Pentru înce­put, trebuie stiut ce porturi se pot folosi pentru o astfel de conexiu­ne. Majoritatea calculatoarelor au cel putin un port serial - asa numi­tele porturi COM, cu conectoare de 9 pini (tata). Des întâlnit este, de asemenea, portul paralel, cel prin care se leaga imprimantele, cu conectoare de 25 pini (mama). Nu în ultimul rând, PC-urile mai noi dispun de porturile USB. Toa­te acestea au fost concepute initial pentru a conecta alte componente la calculator, ca de exemplu mo­demul, imprimanta, scanerul sau aparatul foto digital. De aseme­nea, cablurile prin care se conec­teaza au fost gândite pentru res­pectivele folosinte.

Ce să mai citim?

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Fii propriul tău nutriționist

Planet REBOOT

Votăm un Deputat BUN

Ttatăl fondator al Uniunii Europene. 

Colonizarea de pe Marte !

Cablul e important

Pentru a lega doua calculatoare folosind aceste porturi, este nevoie de cabluri speciale care sa asigure conectivitatea, în functie de cab­lul folosit, se pot obtine diferite vite­ze de transfer. Astfel, folosind un cablu serial, se obtine pâna în 10 KB/sec, rata de transfer depinzând de viteza procesorului sau tipul por­tului. Cu un cablu paralel standard, se ajunge pâna la o viteza de transfer de 60-80 KB/sec. Exista si cabluri paralele speciale (Univer­sal Fast Cable), cu care se pot atinge mai mult de 500 KB/sec. Atentie! În cazul conectarii seria­le sau paralele, se pot lega între ele doar doua calculatoare. Daca se doreste "confectionarea" cab­lului, aceasta se poate face dupa schema de mai jos.

25 Pin		25 Pin
2	↔	15
3	↔	13
4	↔	12
5	↔	10
6	↔	11
15	↔	2
13	↔	3
12	↔	4
10	↔	5
11	↔	6
25	↔	25

Model cablu paralel de 25 pini

9 Pin		9 Pin
5	←nu sunt cross→	5
3	↔	2
2	↔	3
7	↔	8
1,6	↔	4
8	↔	7
4	↔	6,1

Model cablu 9 pini (DB9) pentru conectare tip serial

25 Pin		25 Pin
7	←nu sunt cross→	7
2	↔	3
3	↔	2
4	↔	5
6,8	↔	20
5	↔	4
20	↔	6,8

Model cablu 25 pini (DB25) pentru conectare tip serial

Conectare rapida

Ce trebuie sa facut efectiv pentru a conecta direct doua cal­culatoare, presupunând ca ambe­le dispun de un sistem de operare Windows 9x? Se acceseaza Control Panel si deschide optiunea Add/Remove Programs. În tabul Windows Setup se alege Com­munications si se da un clic pe Details. În fereastra care se deschi­de, trebuie bifat Direct Cable Connection si Dial-up Networking, dupa care se da clic pe OK pentru a se instala pachetele necesare.

Protocolul folosit la conexiunea directa este NetBEUI. Trebuie verificat în proprietatileNetwork Neighborhood daca la componentele insta­late este si acest protocol. În cazul în care lipseste, se da un clic pe Add, se selecteaza Protocol, iar în fereastra nou deschisa se alegeMicrosoft. La optiunile din dreapta ferestrei se selecteaza NetBEUI, dupa care se da un clic peOK pentru instalarea pachetelor respective.

Dupa aceasta operatie se merge la Star-Programs-Accessories-Communications si un clic pe optiunea Direct Cable Connection. Se va deschide o fereastra pentru a configura conexiunea directa. Aici va trebui sa se selecteze sistemul care va deveni Host (Server) si sa se opteze pentru cel care va deveni Guest (Client). La urmatorul pas va trebui ales portul prin care se face conexiunea, de exemplu COM2. Înainte de a în­cheia operatiunea cu Finish, exista posibilitatea sa se stabileasca o parola pe care utilizatorul Guest va tre­bui sa o introduca în momentul conectarii la Host. Când a fost dat clic pe Finish, calculatorul Host va astepta conexiunea din partea cal­culatorului Guest. Configurarea se face la fel si în cazul calcula­torului care va fi client, numai ca, de aceasta data, rolurile se vor in­versa. Important! În cazul în care nu sunt instalate alte componente de retea, în Network Neighborhood, la proprietatile File and Printer Sharing, se alege Browse Master si se selecteaza optiunea Enabled (nu ajunge sa fie pe auto­matic). La Identification trebuie sa fie acelasi Workgroup, atât la Host cât si la Guest. Nu în ultimul rând, trebuie sa avut grija ca numele celor doua calculatoare (Compu­ter Name) sa fie neaparat diferite.

2. Metoda Modem to Modem

Aceasta metoda poate fi folosita pentru a face transferul de fisiere între doua calculatoare, aflate la distanta mare si fara a apela la o conexiune prin Internet.

Se va folosi un calculator pe care ruleaza Windows XP Pro si un laptop sau alt calculator desktop, pe care e instalat Win­dows XP Home Edition. Impor­tant e ca ambele calculatoare sa aiba modem-uri conectate la linia telefonica. Principiul este asema­nator cu cel al conexiunii dial-up sau Internet, numai ca, în acest caz, conectarea se face direct la modem si implicit la celalalt PC. Trebuie stiut ca sistemele de ope­rare Win2k dispun în pachetul de baza de suport pentru a accepta conexiuni remote prin modem cu alte calculatoare. În cazul Win98 si ME trebuie instalat Dial-up Server.

Configurarea calculatoarelor

Pe primul calculator, de pe care se va ini­tia conexiunea, se afla instalat Windows XP Home Edition.

1. Modemul (intern sau extern) trebuie configurat pentru conexi­une de tip dial-up. Aceasta se face cu ajutorul New Connection Wizard, care se poate gasi în Start-Programs-Accessories-Communications. Dupa deschiderea asis­tentului, se trece de pagina de întâmpinare, se alege optiunea a doua, Connect to the network at my workplace, iar în urmatoarea pa­gina se selecteaza prima optiune, Dial-up Connection si mai departe cu un clic pe butonul Next. În urmatoarele ferestre se va da un nume calculatorului la care se va su­na, va trebui specificat numarul de tele­fon care va fi apelat si unde se afla celalalt calculator. În ultima fe­reastra se poate bifa optiunea prin ca­re asistentul va crea un shortcut pe desktop, iar pentru a termi­na se apasa pe butonul Finish. Aten­tie! Când va  fi folosita prima oara aceasta conexiune, va trebui sa fie in­trodus numele de utilizator si pa­rola, aceleasi cu cele setate la calculatorul care va accepta conexiunea.

2. Pe al doilea calculator, pe ca­re se afla Windows XP Pro si un modem, urmeaza a fi configurata acceptarea conexiunii. Se merge la Start-Programs-Accessories-Communicationssi se ruleaza asisten­tul de conectare New Connection Wizard. Dupa ce se deschide fe­reastra de întâmpinare, se da clic pe Next, iar în urmatoarea fereastra va trebui aleasa a treia optiune, Set up an advanced connection si un clic pe Next. În urmatoarea fereastra, se alege prima optiune,Accept incoming connectiom, dupa care va aparea o lista cu dispozitivele care pot accepta o asemenea conexiu­ne. Aici trebuie selectat mode­mul care este legat la linia telefonica. De asemenea, se pot modifica si setarile modemului prin optiu­nea Properties, dar e mai bine sa fie lasat pe cele implicite. Cum nu e vorba de o conexiune VPN (Vir­tual Private Connection), în fe­reastra urmatoare trebuie aleasa optiunea a doua (Do not allow virtual private connections).

3. Se va specifica persoana care va putea accesa calculatorul prin aceasta conexiune si, eventual, se vor adauga unul sau mai multi utilizatori, prin apasarea butonului Add. Se va introduce numele de utilizator, numele întreg, parola si confir­marea de parola, în ultima fereas­tra pot fi specificate setarile de TCP/IP, cifra si numarul adrese­lor de IP asignate. Se poate introduce o adresa de IP, de exemplu de la 192.168.1.1 pâna la 192.168.1.2, ceea ce înseamna ca în momentul conectarii, adresa Host-ului va fi 192.168.1.1 iar a PC-ului Client 192.168.1.2, dar se poate lasa si asig­narea automata.

4. În cazul în care calculatorul se afla într-o retea locala, se poate ga­ranta accesul la acesta. În acest caz, trebuie sa fie instalat si File Sharing-ul, pentru a avea acces la fisierele de pe PC. Încheierea pro­cesului de instalare se face cu Finish. De acum încolo se pot transfe­ra fisiere de pe sau pe un calculator pe celalalt, dar viteza de transfer va fi mi­ca, în functie de linia telefonica si de modemurile folosite.

Transmiterea datelor

Pentru a accesa calculatorul de acasa, tot ce trebuie facut este sa fie conectata linia telefonica la mo­demul PC-ului utilizat, sa fie intro­dus numarul de telefon si sa se as­tepte pâna se stabileste legatura. Pentru a transfera fisierele, cel mai simplu este sa se map-eze calcu­latorul Host prin Network Neighborhood. Aceasta se face cu un clic dreapta cu mausul, se alegeProperties si se selec­teaza Map Network Drive. Folo­sind exemplul de mai sus se va in­troduce adresa în forma \\192.168.1.1. Datele se vor regasi în di­rectorul partajat, care a fost sta­bilit mai înainte. Pentru a face transferul de fisiere se poate folosi si un client de ftp (File Transfer Pro­tocol). Pentru acesta însa, în prea­labil, trebuie configurat un server de ftp pe calculatorul Host.

3. Home LAN

O solutie ar fi reteaua cu topo­logie de tip bus, adica o retea pe cablu coaxial (BNC), în cascada, dar tipul acesta s-a învechit (rata lui de transfer fiind destul de mi­ca, 10 Mb/s). În plus, aceasta ridi­ca probleme si cu cablul (o mica întrerupere pe undeva si totul tre­buie luat si verificat din metru în metru). De aceea, este de preferat sa se construiasca o retea de tip 100 BaseT, cunoscuta si sub numele de Fast Ethernet.

Aceasta utilizeaza cablu de tip UTP (Unshielded Twisted Pair), conectori RJ-45 (mufe ceva mai mari decât cele de telefon), iar to­pologia este de tip stea. Numarul maxim de segmente conectate poate fi de 1.024, iar viteza de transfer, de aproximativ 6MB/S.

Echipamente necesare

În primul rând, este nevoie de o pla­ca de retea, adica de acel dispozi­tiv care face legatura între retea si calculator. Se recomanda folosirea unei placi Fast Ethernet, în al doilea rând (asta în cazul în care se doreste legarea mai mult de doua calculatoare în retea), este necesar un dispozitiv care va face legatura între PC-uri, mai exact un distri­buitor, hub sau switch care va di­rija pachetele de date în retea. La exterior hub-ul si switch-ul pot fi confundate usor, ele fiind asema­natoare. Ambele arata ca o cutiu­ta cu niste leduri si porturi Ethernet, numarul acestora variind în functie de constructia aparatului. În interior, însa, sunt diferente majore. Din punct de vedere fi­nanciar ar fi de preferat hub-ul, dar daca banii permit, este reco­mandat switch-ul.

Cum facem reteaua?

De cele mai multe ori, o retea de "casa" implica conectarea unui numar mai redus de calculatoare. Pentru început, trebuie sa se faca un mic calcul, din care sa reiasa unde ar trebui pus hub-ul sau switch-ul pentru a fi în centrul cercului (te­oretic, bineînteles) în care sunt utilizatorii. Atentie însa, nu tre­buie ca distanta dintre utilizator si acesta sa fie mai mare de 100 m. Daca se doreste extinderea retelei în con­tinuare, nu e nici o problema - se co­necteaza un alt hub sau switch într-un port liber. În cazul acesta, trebuie avut grija ca unul dintre ele sa fie conectat într-un port special de uplink (în cazul în care îl are), iar daca nu, se foloseste un cablu crossover. Dupa aceea, trebuie "construit" un cablu UTP, mai precis sa fie mufat.

           

Mufare tip crossover                                                                                        Mufare tip clasic

Dintre cele patru perechi de fire se folosesc doar doua: o pereche pentru emisie si cealalta pentru transmisie. Standardul implica fo­losirea pinilor l si 2 pentru trans­misia datelor, iar a celor 3 si 6 pentru receptie. La intro­ducerea cablului în mufa RJ-45, toate firele trebuie sa aiba aceeasi lungime. La cablul crossover, când se conec­teaza doar doua calculatoare sau doua hub/switch-uri între ele, pi­nii l si 2 din prima mufa se vor le­ga cu pinii 3 si 6 de la cea de-a do­ua mufa. În mod analog se proce­deaza si cu pinii 3 si 6, ideea fiind ca datele emise de un PC sa ajun­ga ca date transmise de cel de-al doilea PC si invers. Atentie si la întinderea cablului, pentru ca acesta nu trebuie fie tensionat.

Protocoale comune

Pentru a putea comunica între ele si a partaja resurse, calculatoarele trebuie sa "vorbeasca" într-un limbaj comun. În terminologie IT, acesta se numeste protocol. Exemple de protocoale sunt TCP/IP, NETBios, IPX, aceste "limbaje" asigurând fundamentul pe baza caruia se pot efectua ope­ratiunile de retea: transfer de fisie­re, partajare resurse, etc.

Configurarea corecta a retelei

Configurarea retelei se face relativ simplu. Clic pe butonul din dreapta al mausului si se alege Properties. Din lista afisata, se selecteaza protocolul TCP/IP. Cu ajutorul butonuluiProperties se intra în dia­logul de configurare.

Începem prin a introduce adresa de IP (standardul fiind o adresa din domeniul privat), cum ar fi 192.168.x.y, unde x poate lua va­lori de la O la 255, iar y de la l la 254. Daca valoarea x e comuna pentru toti participantii la retea, valoarea lui y trebuie sa fie unica pentru fiecare.

Se poate introduce adresa 192.168.1.2, iar în al doilea câmp din dialog, Subnet Mask, eindicat sa se puna 255.255.255.0. Tot aici este bine sa se introduca si sa se activeze si optiuneaClient for Microsoft Networks, pentru a putea partaja fisiere împreuna cu ceilalti utiliza­tori ai retelei.

Activarea se face apasând buto­nul File and Print Sharing. La tab-ul Identification se poate da un nume oarecare pentru fiecare calculato­r, nume sub care va fi cunos­cut în retea. Tot aici se poate stabili apartenenta la un workgroup (de preferat este ca toate sa aiba ace­lasi workgroup, care poate fi bo­tezat, de exemplu, Strada).

Cablarea unei retele sau, mai bi­ne zis, realizarea ei, presupune mai multe etape de lucru, care au fost enumerate mai sus. Exista însa si acele "sârme" care trebuie "bagate în seama", deoarece de ele depinde functionarea optima a retelei.

De obicei, distantele în cazul unei mini-retele de bloc nu depa­sesc 100 m (între noduri). De ace­ea, alegerea optima pentru o ase­menea retea este cablul UTP (Unshielded Twisted Pair), care este ieftin, usor de procurat si de sertizat în mufa
RJ-45. Aceasta este usor de recunoscut datorita ase­manarii cu conectorul RJ-11, folo­sit la cuplarea aparatului telefo­nic. Diferenta consta în numarul de fire, opt în cazul retelelor, fata de doar patru în telefonie si, desigur, în dimensiunea conectorului.

Mufarea cablului UTP

Trebuie sa se înceapa cu sertizarea cablului UTP, care sa permita co­municarea între PC-uri. Dintre cele patru perechi de fire din ca­blu se vor folosi doar doua: o pe­reche pentru emisie (fir de semnal si masa) si cealalta pereche pentru transmisie. Standardul unanim acceptat implica folosirea pinilor l si 2 pentru transmisia datelor, iar a pinilor 3 si 6 pentru receptie.

O pereche de fire contine un fir colorat (de exemplu, verde), rasu­cit cu un al doilea fir alb, striat cu culoarea primului, adica verde. Exista si un standard (EIA/TIA-568A si B) pentru aranjarea fire­lor dupa culoare. Pentru sertizare este nevoie de un cleste special, care se gaseste la orice magazin de specialitate. Pentru început va tre­bui îndepartata izolatia cablu­lui UTP pe o portiune de 2 cm, cu ajutorul unui cutit ascutit.

Dupa dezizolare se face ordo­narea si îndreptarea firelor pentru ca acestea sa patrunda usor în mufa RJ-45. Firele se "tund" la aceeasi lungime, fara discrimina­re, pentru asigurarea unui contact ferm. Apoi cablul se introduce în mufa, având grija ca o pereche de fire sa corespunda pinilor l si 2, de exemplu, alb cu portocaliu si portocaliu, iar al­ta pereche pentru pinii 3 si 6, alb cu verde si verde. Firele trebuie introduse pâna la capat ca, prin presiunea aplicata de cleste, sa fie strapunse de pinii mufei, reali­zând un contact ferm cu acestia.

Tipuri de mufare

Daca se doreste realizarea un cablu pentru conectarea unui calculator la switch-ul retelei, acesta trebuie sa aiba acelasi tip de conexiuni la ambele mufe, cablul fiind direct.

În cazul în care cablul este cel ce face legatura dintre doua calcu­latoare si nu switch-ul, atunci acesta va fi de tip crossover. Pinii l si 2 din prima mufa se vor lega cu pinii 3 si 6 de la cea de-a doua mufa. În mod analog se va proce­da cu pinii 3 si 6. Ideea este ca da­tele emise de un calculator sa ajunga ca fiind transmise la cel de-al doilea calculator si invers.

Pozitionarea

Atentie! Sertizarea se va face du­pa ce au fost montate toate cablurile în­tre utilizatori si switch-ul central, întinderea cablurilor între cladiri se face cu ajutorul unui suport din sârma otelita care va sustine ca­blul UTP. Acesta nu se va întinde la maxim: se lasa câte o bucla la ca­pete pentru a compensa dilatarea si contractia datorate tempera­turii. Cablul ce asigura suportul va fi bine ancorat de marginea acoperisului. Traseul urmat de ca­blu va fi alcatuit din drepte para­lele cu solul sau cu cladirea.

5. Conectarea cu Bluetooth

O metoda utilizata pentru conectarea a doua sau mai multe calculatoare este cea wireless, prin Bluetooth.

MSI PC2PC Bluetooth este una dintre cele mai noi, dar si costisi­toare metode de conectare, care foloseste tehnologia Point to Point sau Point to Multi-Point pentru transfer wireless, a comu­nica cu alte dispozitive Bluetooth, fara a fi afectata de diferite obiecte si unghiuri.

Bluetooth foloseste frecventa de 2.4 Ghz (2.4 ~ 2.4835 GHz), viteza maxima de transfer a date­lor fiind de 1Mb/sec. Dispozitive­le pot actiona atât drept client, cât si ca server, având suport pentru Windows 98SE, ME, 2000 si XP. De asemenea, Bluetooth poate fi folosit la realizarea unui intranet wireless, pentru a transfera diver­se pachete de date.

Simplu de instalat

Pachetul exista în doua variante. Prima, un asa numit Transceiving Module, este alcatuita dintr-un card special conceput pentru placile de baza MSI (care se monteaza în interiorul calcula­torului) si dintr-o antena pentru o mai mare acoperire pâna în 200m. A doua varianta este un USB Transceiving Key, care se introduce într-un port USB si are o acoperire de pâna la 100m.

Instalarea PC2PC Bluetooth USB este simpla, la fel ca pentru ori­care alta componenta USB.

Se introduce dispozitivul într-un port USB, dupa care sistemul de operare va recunoaste noua com­ponenta atasata la calculator. Se in­staleaza driverele si softul necesar de pe CD-ul livrat împreuna cu dispozitivul USB.

Daca instalarea a fost corecta, la Settings-Control Panel-System-Device Manager-Universal Serial Bus Controllers trebuie sa apara MSI USB Bluetooth De-vice, iar coltul dreapta jos al ecra­nului, mai exact în Windows Sys­tem Tray, va aparea un mic icon, albastru cu alb, acesta fiind tray-ul de Bluetooth. Prin acest icon utilizatorul poate accesa My Bluetooth Places.Un dublu clic sau clic dreapta pe icon si selec­teaza Explore.

Tot cu clic dreapta se poate selecta Setup. De aici se poate configura mo­dul în care sa fie accesate anumite servi­cii pe un alt dispozitiv Bluetooth sau sa se localizeze alte aparate de ace­lasi gen.

În acelasi loc se configureaza si ser­viciile pe care le va oferi calcu­latorul catre un alt dispozitiv. Tot aici se poate defini tipul si da un nume dispozitivului, sau alegerea directorului pe care-l va împarti în cazul transferurilor de date. În Setup se aleg si directoarele unde se gasesc, respectiv se vor primi, business card-urile.

Servicii diverse

Serviciile oferite de Bluetooth sunt:

1.    Bluetooth SerialPort, o conexiune wireless seriala între doua dispozitive. Aplicatiile de pe ambele calculatoare trebuie configurate în asa fel încât sa poata primi si trimite date prin porturile seria­le Bluetooth COM asignate. Co­nexiunea seriala wireless poate fi folosita de aplicatii ca si cum dis­pozitivele ar fi conectate printr-un cablu serial.

2.    Dial-Up Networking, o conexi­une prin care se poate folosi un mo­dem care este fizic conectat la un alt dispozitiv Bluetooth.

3.    Fax, o conexiune prin care se pot trimite faxuri la distanta, folosind un Bluetooth conectat la un tele­fon mobil, modem sau calculator.

4.    File Transfer, o conexiune prin care se pot face operatiuni de navi­gare, deschidere sau copiere de fi­siere pe un alt sistem conectat cu Bluetooth. Când se doreste trimiterea un fisier catre celalalt calculator co­nectat wireless, se selecteaza fisierul sau fisierele, se da un clic dreapta, se selecteaza Send To si apoi un clic pe Bluetooth, dupa care se deschide o fereastra unde trebuie ales calculatorul care este conectat prin Bluetooth. La final, un clic pe OK pentru a se face trimi­terea datelor. Atentie, se pot transfera numai fisiere, nu si di­rectoare.

5.    Information Exchange, o cone­xiune care permite schimbul de informatii personale între doua dispozitive Bluetooth. Exemplu: mesaje e-mail, carti de afaceri, no­te de calendar.

6.    Network Access, o conexiune prin care un dispozitiv Bluetooth poate accesa reteaua locala printr-un al doilea Bluetooth, care este fizic conectat la o retea, sau permite unui dispozitiv îndepartat sa devina parte în reteaua ad-hoc.

Asistent personal

Crearea conexiunilor Bluetooth se face prin Connection Wizard. Un clic dreapta cu mausul pe tray-ul Bluetooth din coltul dreapta jos al ecranului si se alege Services. Un alt clic peCon­nection Wizard. Se va deschide o fereastra unde se va putea alege ser­viciul dorit, cât si calculatorul la care se doreste sa se faca conectarea. Clic pe Next, si se va putea da un nume conexiunii proaspat reali­zate. Operatiunea se termina cu Finish.

Când se doreste închiderea conexiu­nii, se intra în My Bluetooth Places prin clic dreapta pe icon sau dublu clic, unde se va vizualiza co­nexiunea marcata cu verde. Un clic dreapta pe acesta si se selecteaza Disconnect. În momentul respec­tiv, conexiunea cu celalalt calcu­lator este închisa.

6. Conexiune Wireless (1)

Desi momentan este o solutie destul de scumpa pentru cei care doresc o mica retea de bloc sau de birou, în comparatie cu reteaua clasica prin cablu, cea wireless poate fi solutia în cazurile în care cablarea se dovedeste mai greu sau imposibil de realizat.

Ce este necesar pentru a construi o retea wireless

Access Point-ul este centrul prin care se face interconectarea între statiile de lucru sau sub-retele. Sunt câteva criterii care trebuie luate în considerare atunci când se doreste achizitionarea unuia:

- Interoperabilitatea - este indicat sa fie alese produse cu certificare WECA Wi-Fi (Wireless Ethernet Compatibility) pentru a garanta interoperabilitatea între dispozitive (standardul 802.11a sau 802.11b).

- Posibilitatea de upgrade - su­port pentru upgrade de firmware.

- Soliditatea - într-un birou, car­casa de plastic este suficienta, dar într-o zona mai putin protejata este recomandata cea de aluminiu.

- Temperatura de functionare - în mediu deschis, trebuie sa re­ziste la variatiile de temperatura.

- Securitatea - trebuie sa ofere posibilitatea de criptare.

- Raza de actiune - atentie la specificatiile producatorilor; pe câmp deschis aceasta trebuie sa fie de cel putin 350m.

- Suport si unelte de instalare - acces Telnet sau Http, pentru configurare.

- Putere de transmisie (iesire) - între 30 si 100 mW.

- Pretul - trebuie luat în consi­derare suportul pentru instalare si facilitatile oferite.

Recomandari

Trei modele de Access Point-uri ar fi EZ Connect Turbo 2.4, de la SMC, USR2249 Wireless Access Point, de la US ROBOTICS, si EP-9500, de la SURECOM. Mo­delul EZ Connect Turbo 2.4 este un Access Point ce functioneaza în deplin acord cu standardul 802.11b. Ofera o rata de transfer de pâna la 22 Mbps si criptare a datelor pe 64,128 si 256 biti. Pre­tul lui este însa cam mare, aproximativ 170 USD. Modelul USR2249 US ROBOTICS, având aceleasi specificatii ca si cel ante­rior, are un pret de circa 150 USD. Modelul EP-9500 de la SU­RECOM beneficiaza de aproape toate calitatile modelelor anteri­oare. Deosebirea consta în viteza de transfer, de doar 10 Mbps. Pretul sau este de circa 99 USD. Configurarea acestor modele se realizeaza usor, prin intermediul unui browser web.

Pentru statiile de lucru este nevoie de placi de retea wireless, ca SMC 2.4 GHz 117 22Mbps Wireless PCI Card, pe standard 802.11b. cu frecventa de 2.4 GHz, cu o viteza de transfer de pâna la 22 Mbps, cheia de criptare fiind de 64,128 sau 256 biti. Pretul acesteia este în jur de 68 USD. Pentru laptop aveti nevoie de card PCMCIA, cum ar fi modelul ORiNOCO 802.11b PC Card Silver 8421-WD, pe aceeasi frecventa de 2.4 GHz, cu o rata de transfer de 11 Mbps, cheia de criptare fiind, de aseme­nea, de 64 si 128 biti, cu un pret estimat la aproximativ 50 USD. O varianta si mai ieftina ar fi pla­ca Utobia Wireless PCMCIA Card IEEE 802.11b, cu aceleasi specificatii ca si modelul anteri­or, dar la un pret mai mic, de doar 35 USD.

În 1997, IEEE (Institute of Electrical and Electronic Engineers) a finalizat standardul initial pentru retele wi-reless IEEE 802.11. Acest standard specifica drept frecventa de opera­re 2.4 GHz, si o rata de transfer de 1 si 2 Mbps. în 1999, cei de la IEEE au lansat doua suplimente ale standar­dului initial: 802.11a, respectiv 802.11b. 802.11b lucreaza la frecven­ta 2.4 GHz, dar cu o rata de transfer mult mai mare, de 11Mbps, iar 802.11a la o frecventa de 5.8 GHz si o rata de transfer de pâna la 40Mbps.

7. Conexiune Wireless (2)

Aceasta alternativa de conecta­re între doua sau mai multe calcu­latoare, mai eleganta dar si mai scumpa, are câteva avantaje, în principal, când cablarea e mai dificila sau o parte dintre membrii retelei se afla în alta cladire, conectarea wire­less este solutia potrivita, chiar daca e un pic mai costisitoare.

În cazul în care reteaua nu va avea legatura cu exteriorul (alte retele sau Internet), interconecta­rea e mai simpla. Ajunge ca fieca­re dintre calculatoare sa dispuna de o placa de retea wireless si ori­care computer va comunica direct cu celelalte din retea, utilizând re­sursele comune. Deschiderea spre WLAN se face prin utilizarea unui Access Point, un dispozitiv wire­less cu functii specifice hub-ului clasic, care realizeaza conectarea tuturor computerelor din retea, permitând accesul la toate resur­sele LAN-ului (printre care si co­nexiunea la Internet).

Cel mai important element al vii­toarei retele wireless este Ac­cess Point-ul. Acesta poate fi hardware (dispozitivul fizic în si­ne) dar si un alt calculator cu un card wireless si un card normal de retea Ethernet, care poate juca ro­lul unui Access Point. Dispoziti­vul în sine este o cutie cu una sau doua antene, cu sistem de alimentare propriu si conector RJ 45 pentru cuplarea cu un LAN, plus led-urile ce indica regimul de functionare. Mai este nevoie de car­duri de retea wireless pentru PC-urile care se vor afla în retea. Acestea au interfete PCI pentru conectarea în computere si inter­fete tip PCMCIA pentru laptop-uri. Le diferentiaza de cele clasice cu fir antena demontabila aflata în locul mufei UTP (la cardurile PCI), la cele PCMCIA antenele fi­ind mascate în 3cm de card ce de­pasesc marginea laptop-ului.

Programarea

Aceasta se face din PC-ul la care este legat prin cablul de retea UTP, cu utilitarul furnizat de producator sau, mai simplu, cu un browser de web pozitionat initial la adresa 192.168.1.1. Astfel poti configura adresa de IP, canalul de transmisie, ratele de transfer, mo­dul de utilizare (Access Point in­dependent, client sau bridge), gra­dele de securitate pentru retea: to­tul foarte simplu si eficient.

Partea interesanta consta în faptul ca, odata configurat, Ac­cess Point-ul se poate decupla de la calculator si instala într-un loc de unde poate fi accesat de toate PC-urile din reteaua wireless, da­ca acestea se afla în raza lui de ac­tiune. Dar daca se doreste accesarea si computerele din reteaua fixa si respectiv conexiunea Internet dis­ponibila, va trebui sa fie utilizat în continuare link-ul cu computerul care este conectat la Internet, iar la adresa de gateway a cardurilor wireless va trebui scrisa adresa IP a acestuia.

Instalarea placii wireless se face mai ciudat, întâi soft-ul utilitar ce permite configurarea adaptorului si apoi driver-ele propriu-zise.

Utilitarul respectiv detecteaza automat reteaua wireless prezenta dupa numele si codul Access Point-ului folosit si va arata pute­rea semnalului, calitatea legaturii si chiar viteza de transmisie/re­ceptie a datelor. Se pot configura diferite rate de transfer, tipuri de retele, canale de transmisie etc.

Pozitionarea Access Point-ului este toarte importanta, pentru ca trebuie avut în vedere faptul ca distanta sa de acoperire este în jur de 300-350 metri, aceasta în conditii de zona libera. Daca se foloseste modalitatea de interconectare wireless tre­buie stuti ca, în spatii închise, acolo unde undele radio întâlnesc obstacole (cum ar fi o cladire), aceasta distanta scade pâna la aproximativ 100 metri. Asadar, va trebui ca Access Point-ul sa fie pozitionat  în asa fel încât nici unul dintre cei care se vor conecta sa nu fie amplasati la o distanta prea mare. De obicei, este bine ca acesta sa fie asezat cât de cât central fata de cei care urmeaza sa fie conectati, în plus, daca Access Point-ul e amplasat în exteriorul cladirii, e bine sa fie protejat de in­temperii (ploaie, ninsoare, vânt puternic), pentru ca dispozitivul este sensibil din punct de vedere fizic si poate fi afectat.

8. Conectare prin USB

Se pot transfera date între doua calculatoare si prin portul USB. Mai toate PC-urile (sau, mai exact, placile de baza) sunt echipate cu port USB si, prin urmare, nu mai trebuie sa ne facem probleme privind transferul de date. Mai exista si solutia oferita de flash drive-uri, însa folosirea acestora este limitata de spatiul de stocare si parca nu e tocmai co­mod sa "taiem" un film în bucati de 128 sau 256MB pentru a-l transfe­ra de pe un PC pe altul.

Despre retea, pe scurt...

În mod evident, pentru a face transferul de date între calcula­toare prin USB este nevoie de un cablu dedicat, nu de un cablu oa­recare. Acesta, special conceput pentru transferul de date, are lun­gimea de doi-trei metri si se gases­te la aproape orice magazin de specialitate, la un pret cuprins în­tre 513.000 lei cu TVA, la www. focuscomputer.ro, sau 976.000 lei cu TVA, lawww.flamingo.ro.

Cablul, care reprezinta unealta ideala pentru crearea unei retele (nu mai este nevoie de placa de re­tea, cablu UTP sau de mufe si nu trebuie sertizat nimic), vine în­sotit de un CD care contine docu­mentatia si driverele necesare.

Odata instalate, se va descoperi o noua componenta în Device Ma­nager- Network Adapters. Aceas­ta va putea fi configurata identic cu o placa de retea. I se pot atribui o adresa IP, anumite protocoale de transmisie (TCP/IP, NetBEUI, IPX/SPX) si se poate folosi ca pe o placa de retea adevarata. Viteza de transfer este limitata doar de viteza porturilor USB. De exem­plu, pe un port USB 1.1 se atinge o rata de transfer echivalenta cu cea a unei placi de retea de 10 Mbps, valoare mai mult decât suficienta chiar si pentru a te juca într-un LAN.

Instalarea si configurarea

Pentru a exemplifica instalarea si configurarea, am ales sistemul de operare Windows XP. Fara a in­troduce mufa cablului în portul USB, se începe instalarea aplicatiei necesare (în cazul de fata, Net­work Bridge Application), de pe CD-ul sau discheta furnizata odata cu cablul. Operatiunea se face fo­losind asistentul de instalare, Set­up.exe, din numai câteva clicuri pe Next.La final, este ceruta repornirea calculatorului. Dupa repornire, se introduce cablul de date în portul USB, iar Windows va detecta o noua componenta. Se spe­cifica locatia driverelor (CD sau floppy) si se continua cu un clic pe Next. Dupa aplicarea driverelor, în Control Panel-System-Hardware-Device Manager-Network Adapters va aparea o noua com­ponenta, numita USB-USB Network Bridge Adapter.

În acest moment s-a terminat cu instalarea cablului de date. Pentru a-l configura, se acceseaza Network Connections via Start-Settings, unde se va vedea o noua conexiune de tip LAN. Intrând în proprieta­tile acesteia, o vom folosi ca pe o placa de retea (la Internet Proto­col se poate specifica o adresa IP, dar poate fi lasata si pe configurarea automata sau implicita).

Când se introduce capatul celalalt al cablului USB în alt PC, acesta va putea fi accesat prin My Net­work Places ca si un computer dintr-o retea clasica. Printr-o ast­fel de conexiune se poate partaja si Internetul, printr-un simplu In­ternet Connection Sharing.