PORNIREA CALCULATORULUI
După pornire calculatorul iniţiază secvenţa de autotestare ("Power-On Self Test" - POST) în care verifică dacă principalele componente instalate (memorie, hardisc, etc.) funcţionează corect. Dacă nu sînt sesizate defecţiuni, calculatorul va iniţia secvenţa de butare ("boot") şi va încerca încărcarea sistemului de operare. Butarea (demararea) este un proces automat, controlat de BIOS, care are ca scop pregătirea calculatorului pentru a fi folosit de către utilizator. Putem asemăna butarea calculatorului cu trezirea unui om din somn şi pregătirea lui pentru activitatea din acea zi. Dar în situaţia de faţă, din cauza faptului că nu am instalat încă sistemul de operare şi nici nu avem o dischetă de pornire băgată în unitatea de dischetă, va apare un mesaj de eroare pe ecran care ne indică faptul că butarea este imposibilă. Apăsam în acelaşi timp tastele Ctrl, Alt şi Delete (Ctrl+Alt+Del) şi calculatorul reporneşte. De această dată vă trebui să ţinem apăsată tasta Del pînă cînd vedem că apare un ecran albastru intitulat BIOS Setup Utility (program de configurare a biosului). Explicarea utilizării acestuia se va face mai jos.
Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase
SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003
Ttatăl fondator al Uniunii Europene.
Dacă însă auzim zgomote care ne indică pornirea calculatorului (şi vedem ledul roşu de pe panoul frontal aprinzîndu-se) dar nu avem imagine pe ecran, înseamnă că am montat greşit o piesă. Aceasta este fie placa video, fie memoria RAM. Va trebui în acest caz să închidem calculatorul, să-l scoatem din priză şi apoi să ne asigurăm că am montat corect piesele respective. Dacă tot am deschis calculatorul este bine să ne asigurăm că am montat corect toate piesele şi că le-am conectat la sursa de alimentare pe cele care necesită acest lucru.
CONFIGURAREA BIOSULUI
GENERALITĂŢI
BIOS este acronimul sintagmei "Basic Input / Output System" ("Sistem Bazal de Intrare / Ieşire") şi desemnează un program (soft) special care este scris pe un cip de memorie ROM ("Read Only Memory") instalat pe placa de bază. Cipul de memorie conţine un circuit integrat de tipul CMOS ("Complementary Metal Oxide Semiconductor") care este alimentat permanent de o mică baterie cu litiu, în aşa fel încît datele stocate să nu se piardă după închiderea calculatorului. Biosul este responsabil cu funcţionarea optimă a calculatorului în timpul pornirii acestuia. După încărcarea sistemului de operare, acesta preia de la bios sarcina de control asupra funcţionării calculatorului. Biosul rămîne în fundal şi conlucrează cu sistemul de operare tot timpul cît calculatorul este deschis.
În programele mai noi de configurare a biosurilor sînt specificaţi parametrii de funcţionare a componentelor hardware, cum sînt tensiunea de alimentare, frecvenţa magistralei principale de date (FSB), multiplicatorul procesorului, etc. Înţelegerea datelor prezentate în programul de configurare este esenţială dacă dorim să le modificăm. În general nu este nevoie să facem modificări, pentru că biosul recunoaşte componentele instalate (de ex. procesorul) şi face automat reglajele pentru funcţionarea optimă a acestora (de ex. setează corect valoarea multiplicatorului procesorului).
În mod normal biosul este configurat optim de către fabricantul plăcii de bază aşa că nu este indicat să facem modificări decît dacă avem probleme cu calculatorul care nu pot fi rezolvate altfel, cum sînt de exemplu conflictele între componentele hardware. Putem să ne uitam însă fără grijă la datele din bios fără să facem modificări, nu se va întîmpla nimic rău.
În momentul de faţă există doi mari producători de biosuri şi anume Phoenix-Award şi AMI. În cele ce urmează se va arăta cum se fac modificările în bios folosind ca exemplu biosul Phoenix-Award. Lucrurile stau asemănător şi pentru biosurile produse de AMI, dar este posibil că denumirea secţiunilor programului de configurare a biosului să nu fie aceeaşi ca în cazul celui Phoenix-Award.
Programul de configurare a biosului este afişat dacă imediat după pornirea calculatorului (atunci cînd este verificată automat memoria RAM şi sînt identificate unităţile de stocare) ţinem apăsată tasta Delete pînă cînd este afişat un ecran albastru cu titlul "Phoenix-Award BIOS CMOS Setup Utility" ("Utilitar de Configurare"). Pe ecran sînt afişate titlurile mai multor secţiuni grupate în două compartimente, stîng şi drept. Secţiunile în care putem face modificări în BIOS au la partea stîngă a titlului lor o săgetuţă, care indică faptul că pentru a vedea opţiunile de configurare trebuie să expandăm secţiunea respectivă, adică să o afişăm pe tot ecranul. Numele secţiunilor sînt :
Standard CMOS Features ("Caracteristici Standard ale CMOS-ului [BIOS-ului]")
Advanced BIOS Features ("Caracteristici Avansate ale BIOS-ului")
Advanced Chipset Features ("Caracteristici Avansate ale Cipsetului [Placii de Baza]")
Integrated Peripherals ("Periferice Integrate [pe Placa de Baza]")
Power Management Setup ("Setarea Opţiunilor pentru Alimentarea cu Energie Electrică")
PnP / PCI Configuration ("Configurarea Dispozitivelor Plug-and-Play şi PCI")
PC Health Status ("Starea de Sănătate a Calculatorului")
Power BIOS Options ("Opţiuni Foarte Avansate ale BIOS-ului")
Load Fail-Safe Defaults ("Încarcă Setările Implicite Cele Mai Stabile")
Load Optimized Defaults ("Încarcă Setările Implicite Optimizate [Pentru Performanţă]")
Set Supervisor Password ("Stabileşte Parola Administratorului")
Set User Password ("Stabileşte Parola Utilizatorului")
Save & Exit Setup ("Salvează şi Părăseşte Programul de Configurare")
Exit Without Saving ("Părăseşte Programul de Configurare Fără a Salva Modificările")
Trecem de la o secţiune la alta cu ajutorul tastelor cu săgeţi. După ce am selectat o secţiune apăsăm tasta Enter şi vom vedea opţiunile de configurare pe care le conţine. Pentru a ne întoarce la ecranul principal apăsăm tasta Esc.
SETAREA ORDINII DE BUTARE (DEMARARE)
O modificare destul de curentă este schimbarea dispozitivului de pe care urmează să aibă loc butarea (iniţializarea calculatorului). Există o multitudine de dispozitive care pot fi folosite pentru butare, dar cele mai comune sînt unităţile de stocare binecunoscute : hardiscul, discheta şi compact discul cu date (CD-ROM). Fiecare dintre ele trebuie să conţină anumite fişiere speciale pentru a putea deveni butabil ("bootable"), adică să fie capabil de a susţine procesul de butare. În general un hardisc devine butabil după ce am instalat pe el un SO, iar la butările ulterioare se încarcă SO respectiv (Windows ME, XP, etc.). În cazul dischetelor lucrurile stau mai diferit, în sensul că nu este nevoie să avem un SO pe o dischetă pentru ca ea să devină butabila. Crearea unei dischete butabile se realizează prin folosirea unei funcţii speciale din SO Windows şi ea implică copierea anumitor fişiere care ne permit butarea în mod DOS. O astfel de dischetă este folosită de obicei dacă dorim să realizăm anumite operaţii (partiţionare, formatare) asupra hardiscului sau dacă dorim să investigăm cauzele defectării calculatorului care nu mai este capabil să buteze de pe hardiscul pe care se afla instalat SO Windows. Butarea de pe un CD/DVD-ROM este necesară de obicei atunci cînd dorim să instalăm pe hardisc un SO ale cărui fişiere de instalare se afla pe CD/DVD-ROM, dar acest tip de butare poate fi folosit şi în scopul depanării calculatorului, atunci cînd SO instalat pe hardisc nu poate fi încărcat. CD/DVD-ROM-urile care conţin pachetele de fişiere necesare pentru instalarea unui SO sînt de obicei butabile, însă CD/DVD-urile obişnuite (cele care conţin softuri, muzica, filme, jocuri) nu sînt butabile.
Pentru că butarea este de fapt "trezirea la viaţă" a calculatorului, biosul încearcă să o realizeze cu orice mijloace are la dispoziţie. Putem vedea modul în care este configurat procesul de butare dacă în ecranul principal de configurare a biosului selectăm secţiunea "Advanced BIOS Features" ("caracteristici avansate ale biosului") şi apoi apăsăm tasta Enter. Va apare ecranul cu secţiunea respectivă, unde sînt prezente mai multe opţiuni de configurare. Vedem că biosul dispune de o mică listă cu dispozitive potenţial butabile şi le verifică pe rînd capacitatea de susţinere a procesului de butare. În această listă există trei poziţii, care au denumirea "First Boot Device" ("Primul Dispozitiv de Butare"), "Second Boot Device" ("Al Doilea Dispozitiv de Butare"), "Third Boot Device" ("Al Treilea Dispozitiv de Butare"). Sub aceste opţiuni se afla o alta, legată de ele. Este vorba de opţiunea "Boot Other Device" ("butează de pe alt dispozitiv") care are două variante ce se exclud reciproc şi anume "Enabled" ("activată") sau "Disabled" ("dezactivată"). Dacă această ultimă opţiune este activată, biosul va lua la rînd toate dispozitivele potenţial butabile din calculator în caz de insucces al butării folosind lista de trei dispozitive principale.
Biosul este configurat implicit ("by default") în felul urmator :
First Boot Device [Floppy] ("Dischetă)
Second Boot Device [HDD-0] ("Hardisc Principal")
Third Boot Device [LS120] ("Super-Dischetă de 120 MB")
Dacă se păstrează această listă, biosul va căuta mai întîi o dischetă în unitatea de dischetă şi dacă o va găsi, va verifica dacă este vorba de o dischetă butabilă. Dacă acest lucru se confirmă, procesul de butare va începe. Dacă însă discheta nu este butabila, biosul va încerca butarea de pe hardisc. În cazul în care pe hardiscul principal se afla instalat un SO, butarea va decurge normal şi la sfîrşitul ei vom putea folosi SO respectiv şi softurile aferente. Dacă butarea nu este posibilă nici de pe hardisc, atunci biosul va încerca butarea de pe super-dischetă. Această ordine de butare poate fi păstrată, însă are dezavantajul ca de fiecare dată cînd se porneşte calculatorul se aude un zgomot scurt (ca un ţăcănit) în momentul în care biosul verifică prezenţa unei dischete în unitate, zgomot care devine cu timpul enervant. Pe de altă parte CD/DVD-ROM-ul este mult mai folosit decît super-discheta LS120 (care funcţionează doar dacă este introdusă într-o unitate de dischetă specială) şi de aceea este indicat să folosim următoarea succesiune de dispozitive butabile:
First Boot Device [HDD-0] ("Hardisc Principal")
Second Boot Device [Floppy] ("Discheta)
Third Boot Device [CD-ROM]
Atunci cînd vom avea nevoie să butăm de pe CD/DVD-ROM (de exemplu la instalarea unui SO) îl vom plasa pe acesta în postura de prim-dispozitiv de butare şi lista va arăta astfel :
First Boot Device [CD-ROM]
Second Boot Device [HDD-0]
Third Boot Device [Floppy]
Dacă va trebui sa butăm de pe dischetă (pentru diagnosticarea sistemului de exemplu) o vom pune pe aceasta în postura de prim-dispozitiv de butare.
Pentru fiecare poziţie (Primul, Al Doilea, Al Treilea) utilizatorul poate alege dintr-o listă un anumit dispozitiv pe care biosul să încerce să-l folosească pentru butare. Pentru setarea prim-dispozitivului de butare selectăm cu ajutorul tastelor cu săgeţi opţiunea "First Boot Device". Apoi folosim tastele PageUp şi PageDown pentru a derula lista pînă ajungem la dispozitivul dorit (de ex. HDD-0). Repetam procedura şi pentru dispozitivele de butare secundar şi terţiar. Alternativ putem apăsa tasta Enter după selectarea opţiunii "First Boot Device" şi va apare un mic ecran care prezintă întreaga listă cu dispozitive butabile. Selectăm cu ajutorul tastelor cu săgeţi dispozitivul dorit şi apăsăm din nou pe tasta Enter. Şi în acest caz repetăm procedeul pentru setarea celorlalte dispozitive. Părăsim secţiunea "Advanced BIOS Features" şi ne întoarcem la ecranul principal al biosului apăsînd tasta Esc. Apoi salvăm modificările făcute (ordinea de butare) aşa cum este explicat mai jos.
ACTIVAREA / DEZACTIVAREA PLĂCII DE SUNET INTEGRATE
Să presupunem de asemenea că nu dorim să folosim placa de sunet inclusă pe PB pentru că ne-am cumpărat o placă de sunet separată. Va trebui să selectăm din ecranul principal secţiunea "Integrated Peripherals" şi să apăsăm tasta Enter. Folosim tasta cu săgeată în jos şi selectăm rîndul pe care scrie " VIA OnChip PCI Device [Press Enter] ". Avem de-a face cu o subsecţiune şi pentru a vedea datele care ne interesează va trebui să apăsăm din nou tasta Enter. În ecranul care apare observăm că pe primul rînd este scris " VIA AC97 Audio [Auto] ". Dacă avem acest rînd selectat apăsam tasta Page Up şi observăm că în loc de [Auto] este scris [Disabled]. În acest fel i-am indicat biosului să nu utilizeze placa audio integrată (este de fapt vorba de codecul AC 97). Apăsam tasta Esc de două ori pentru a ne întoarce la ecranul bios principal.
SETAREA VALORILOR FSB ŞI A MULTIPLICATORULUI PROCESORULUI
Modificările în bios ale unor parametri cum sînt tensiunea de alimentare a componentelor, frecvenţa magistralei sistemului (FSB) sau valoarea multiplicatorului procesorului nu trebuie făcute decît în cunoştinţă de cauză, altfel este posibil să defectăm calculatorul. Este recomandat să nu fie făcute astfel de modificări de către utilizatorii începători. Există însă şi situaţii speciale în care astfel de modificări trebuie făcute, de exemplu pentru a depana calculatorul care nu mai porneşte. O astfel de situaţie este cea în care biosul pierde o parte din setări şi sîntem nevoiţi să reintroducem aceste setări în memoria cipului ROM care conţine biosul. De exemplu autorul acestui manual (MunteAlb) s-a confruntat cu o împrejurare în care calculatorul refuza să pornească, la butare apărînd mesajul de avertizare următor : "Warning !! CPU clock or ratio are programming fail previously. Please setup CPU host clock again." Deşi engleza folosită în mesaj nu este una corectă d.p.d.v. gramatical, sensul mesajului este clar şi anume ca biosul a "uitat" unele din setările pentru procesor (în cazul de faţă a fost vorba de multiplicator) şi acestea trebuie reintroduse din nou.
Frecvenţa de funcţionare a unui procesor este dată de produsul dintre frecvenţa magistralei principale de date (FSB) şi multiplicatorul procesorului. De exemplu un procesor Athlon XP 1700+ (cu nucleu Thoroughbred B) are frecvenţa de funcţionare de 1467 MHz, care este obţinută prin înmulţirea numerelor 133 MHz (valoarea FSB) şi 11 (valoarea multiplicatorului). Un procesor Athlon XP 2500+ (cu nucleu Barton) are frecvenţa de funcţionare de 1833 MHz, care este obţinută prin înmulţirea numerelor 166 MHz (FSB) şi 11 (multiplicator). Un procesor Athlon XP 2800+ (cu nucleu Thoroughbred B) are frecvenţa de funcţionare de 2250 MHz, care este obţinută prin înmulţirea numerelor 166 MHz (FSB) şi 13.5 (multiplicator). Un procesor Athlon XP 2800+ (cu nucleu Barton) are frecvenţa de funcţionare de 2083 MHz, care este obţinută prin înmulţirea numerelor 166 MHz (FSB) şi 12.5 (multiplicator). Un procesor Athlon XP 3200+ (cu nucleu Barton) are frecvenţa de funcţionare de 2200 MHz, care este obţinută prin înmulţirea numerelor 200 MHz (FSB) şi 11 (valoarea multiplicator). Producătorul plăcii de baza introduce toate aceste valori în BIOS, în aşa fel încît atunci cînd procesorul este recunoscut de către bios ca fiind de un anumit tip, valorile sale de funcţionare sînt setate automat, fără vreo intervenţie din partea utilizatorului. Aşa cum am spus mai sus, există însă şi circumstanţe în care utilizatorul trebuie să introducă setările corecte în mod manual pentru că în acest fel calculatorul să pornească.
Să presupunem că avem un procesor Athlon XP 1700+ despre care ştim pe baza cărui nucleu este construit, dar nu ştim setările sale (FSB şi multiplicator). Va trebui să mergem pe una din paginile Processor Chart sau Processor Specs şi de acolo sa aflăm valorile corecte ale multiplicatorului şi magistralei principale de date (în cazul de faţă FSB = 133 şi multiplicator = 11). Rămîne să introducem aceste două valori în programul de configurare a biosului. Pentru asta selectăm secţiunea "Power BIOS Options" în ecranul principal al biosului şi apăsăm tasta Enter. Apoi folosim tastele cu săgeţi şi selectăm opţiunea "CPU Clock" (frecvenţa FSB). Dacă valoarea afişată este cea corectă (133) nu facem nici o modificare. Dacă valoarea nu este corectă, folosim tastele PageUp şi PageDown pentru a o modifica în sensul dorit de noi (creştere sau descreştere). Alternativ, după selectarea opţiunii "CPU Clock" putem să apăsăm tasta Enter şi în micul ecran care apare tastăm direct valoarea corectă a FSB. În cazul multiplicatorului lucrurile stau un pic diferit. Selectăm opţiunea "CPU Ratio" şi observăm ce valoare este afişată. Este posibil ca în loc de un număr să fie afişat cuvîntul "Auto", ceea ce semnalează faptul că biosul setează automat valoarea multiplicatorului după ce a identificat procesorul. Cum în cazul exemplificat aici calculatorul nu porneşte, înseamnă că biosul nu setează corect valoarea multiplicatorului şi deci este nevoie să o setăm manual, renunţînd în acelaşi timp la setarea automată. Pentru aceasta procedăm similar ca în cazul setării valorii FSB. După selectarea opţiunii "CPU Ratio" folosim tastele PageUp şi PageDown pentru a o modifica şi alegem valoarea corectă (în cazul de faţă x11). Alternativ, după selectarea opţiunii "CPU ratio" apăsăm tasta Enter şi în micul ecran care apare selectăm valoarea corectă a multiplicatorului şi apoi apăsăm din nou tasta Enter.
După ce am terminat aceste operaţiuni apăsam tasta Esc pentru a părăsi secţiunea "Power BIOS Options" şi ne întoarce la ecranul principal al biosului. Apoi salvăm modificările făcute (setarea manuală a FSB şi a multiplicatorului procesorului) aşa cum este explicat mai jos.
MODIFICĂRI MINORE
Exista situaţii cînd este nevoie sa facem modificări minore în bios, care nu au un impact deosebit asupra functionarii sistemului dar au şi ele utilitatea lor în anumite situaţii punctuale. De exemplu dacă avem un maus USB atunci cînd va trebui sa instalam sistemul de operare (SO) vom observa ca nu putem sa-l folosim în timpul instalarii. Mausul va putea fi folosit însă foarte bine după instalarea SO, iar la instalarea SO ne putem descurca foarte bine numai cu tastatura. Pentru a exemplifica modul în care se fac modificările în bios vom încerca sa determinam biosul sa recunoasca mausul USB. Apasam pe tasta cu sageata în jos pînă ajungem la sectiunea "Integrated peripherals". Apasam tasta Enter şi va apare un ecran nou. Apasam din nou pe tasta cu sageata în jos pînă selectam un rînd pe care scrie "USB Mouse Support [Disabled] ". Apasam pe tasta Page Up (sau Page Down) şi vom vedea ca în loc de [Disabled] apare scris [Enabled]. Vom proceda asemănator dacă pe lîngă maus avem şi tastatura care se conecteaza prin USB. Vom modifica valoarea [Disabled] care e scrisa lîngă USB Keyboard Support. Apasam tasta Esc şi ne intoarcem la ecranul principal al biosului.
SALVAREA MODIFICĂRILOR FĂCUTE ÎN BIOS
Dacă am făcut modificări în bios şi ne aflăm pe ecranul principal folosim tastele săgeţi pentru a ajunge la rîndul pe care scrie "Save and Exit Setup" (salvează modificările şi părăseşte programul de configurare a biosului). Va apare o minifereastră roşie unde scrie "Save to CMOS and exit setup (Y/N) ? " lîngă care se afla scrisă o literă Y care clipeşte. Apăsăm tasta Enter şi modificările vor fi salvate în cipul de memorie ROM, iar calculatorul va reporni.
Dacă nu dorim să salvăm modificările făcute, folosim tastele săgeţi pentru a ajunge la rîndul pe care scrie "Exit without saving" (părăseşte programul de configurare a biosului fără a salva modificările). Va apare o minifereastră roşie unde scrie "Exit without saving (Y/N) ? " lîngă care se afla scrisă o literă N care clipeşte. Apăsăm întîi tasta Y şi apoi tasta Enter, iar modificările nu vor fi luate în consideraţie atunci cînd calculatorul va reporni.
Aceste operaţiuni sînt mai uşoare dacă folosim tastele Fn. De exemplu putem apăsa tasta F10, iar programul de configurare va primi comanda "Save and Exit Setup". Funcţia celorlalte taste Fn este specificată la partea de jos a ecranelor biosului (de ex. F6 încarcă setările cele mai stabile, iar F7 încarcă setările optimizate pentru performanţă).
PREZENTARE DETALIATĂ A OPŢIUNILOR DE CONFIGURARE
Manualul PB detaliază de obicei datele prezentate în programul de configurare a biosului dar în multe cazuri explicaţiile sînt sumare. Dacă dorim sa aflăm mai multe informaţii despre opţiunile existente în bios, putem să consultăm un ghid al biosului disponibil pe internet.
PARTIŢIONAREA ŞI FORMATAREA HARDISCULUI - NOŢIUNI INTRODUCTIVE
În această secţiune vor fi prezentate pe scurt cîteva date despre funcţionarea hardiscului, ca şi despre pregătirea acestuia pentru stocarea de date folosind procedurile de partiţionare şi formatare. O explicaţie mai amănunţită a structurii şi funcţionării hardiscului ca şi a proceselor de formatare şi partiţionare se găseşte în prima parte a Manualului de Utilizare Windows.
Hardiscul este constituit din unul sau mai multe discuri de aluminiu a căror suprafaţă este acoperită cu oxid de fier. Datele sînt stocate prin magnetizarea oxidului de fier. Suprafaţa discurilor de aluminiu este "împărţită" în piste concentrice care la rîndul lor sînt împărţite în sectoare de forma unor arcuri de cerc.
Partiţionarea hardiscului ne permite să profităm la maximum de capacitea de stocare a acestuia şi în acelaşi timp ne permite să ne păstrăm datele importante în siguranţă, pe o partiţie separată de cea pe care este instalat sistemul de operare. Partiţionarea înseamnă "împărţirea" hardiscului în mai multe segmente (partiţii), cu scopul ca sistemul de operare "să aibă impresia" că fiecare partiţie este un hardisc separat. Bineînţeles că partiţionarea nu are loc la nivel fizic, hardiscul îşi păstrează integritatea.
Pentru ca partiţiile să poată stoca date este nevoie ca ele să fie formatate. Formatarea unei partiţii presupune împărţirea ei în piste concentrice (asemănătoare cu melodiile gravate pe un disc muzical din plastic - vinil) şi apoi împărţirea pistelor în sectoare de cerc (asemănătoare ca formă cu feliile de tort). Ea este necesară pentru stocarea ordonată a datelor, în aşa fel încît SO să ştie precis unde a depozitat un anumit set de date, pentru a le pune ulterior la dispoziţia utilizatorului sau a softurilor care au nevoie de ele. Formatarea nu se face la nivel fizic, ci se face prin magnetizarea suprafeţei discurilor de aluminiu, împărţirea hardiscului în piste şi sectoare fiind deci o împărţire virtuală care poate fi foarte uşor ştearsă şi refăcută fără ca hardiscul să păţească ceva. Ca urmare putem să formatăm un hardisc în mod periodic, nu se va întîmpla nimic rău. Este totuşi recomandat să formatăm hardiscul doar atunci cînd este necesar acest lucru şi anume dacă avem un hardisc nou, dacă dorim să reinstalăm sistemul de operare sau dacă avem pe hardisc o infecţie cu un virus informatic şi dorim să fim siguri că am eradicat infecţia.
Partiţionarea hardiscului are multe avantaje, printre care şi pe acela că ne permite să avem pe acelaşi hardisc mai multe sisteme de operare, care altfel nu ar putea "convieţui" împreună pe un hardisc nepartiţionat. Pe de altă parte, dacă ne facem o partiţie specială pentru stocarea datelor importante, aceasta nu este afectată dacă apar probleme grave în funcţionarea sistemului de operare care ne obligă să îl reinstalăm. Chiar dacă la reinstalare formatăm partiţia pe care se afla SO defect şi ştergem toate datele de pe aceasta, partiţia cu datele noastre importante este la adăpost şi nu va fi afectată de formatarea unei alte partiţii. După reinstalarea SO datele protejate vor putea fi accesate ca de obicei.
Partiţiile sînt de trei feluri : Partiţia primară ("primary"), partiţia extinsă ("extended") şi discurile logice ("logical drives"). Acestea din urmă sînt incluse în partiţia extinsă. Pot exista o singură partiţie primară şi o singură partiţie extinsă, însă numărul de discuri logice nu este limitat, putem crea oricîte dorim.
Partiţionarea unui hardisc şi formatarea partiţiilor nou create se pot face în mai multe moduri, în funcţie de utilitarul folosit. Cele mai la îndemînă procedee de partiţionare şi formatare presupun folosirea utilitarelor incluse în diversele sisteme de operare Windows. Însă cea mai rapidă metodă de creare a partiţiilor şi de formatare a lor este cea în care folosim utilitarul special Disk Manager creat de firma Kroll Ontrack şi care este pus la dispoziţie gratuit pe siturile celor mai mari producători de hardiscuri (Seagate, Western Digital, Samsung) sub diverse denumiri. Fiecare utilizator de calculator trebuie să înveţe să folosească toate cele trei modalităţi mari de partiţionare a hardiscului, dar MunteAlb recomandă în mod special folosirea utilitarului Disk Manager, care este extrem de uşoară şi intuitivă.
PARTIŢIONAREA ŞI FORMATAREA CU UTILITARUL FDISK
Partiţionarea cu ajutorul utilitarului FDISK se face în modul DOS de tip linie de comandă. Utilitarul este inclus pe discheta de pornire ("startup disk") creată cu ajutorul sistemelor de operare Windows ME sau Windows 98 (95). Dezavantajul acestui tip de partiţionare este că poate crea doar partiţii de tip FAT 32 sau FAT 16, deci nu şi partiţii NTFS.
Obţinerea unei dischete de pornire în Windows ME se face în felul următor : Facem clic pe butonul "Start" de pe birou (suprafaţa de lucru - "desktop"). Facem apoi clic pe "Settings" şi ulterior pe opţiunea "Control Panel" (panou de control) care apare într-un meniu care se deschide la dreapta. În panoul de control facem dublu clic pe iconiţa "Add/Remove Programs" (adaugă/înlătură programe). Va apare o multifereastră în care facem clic pe "Startup Disk" pentru a face să apară fereastra respectivă. Introducem o dischetă goală în unitatea de dischetă şi apoi facem clic pe butonul "Create Disk". Procedeul durează cîteva minute. Scoatem discheta şi o protejăm la scriere, după care o introducem înapoi în unitatea de dischetă. Dacă nu avem un calculator cu SO Windows instalat disponibil la şcoală sau la servici putem fabrica o dischetă de pornire la o cafenea internet. O altă posibilitate este să descărcăm de pe situl Boot Disk fişierele necesare creării unei astfel de dischete.
1. PARTIŢIONAREA UNUI HARDISC NOU
Să presupunem că avem un hardisc nou (nefolosit) de 30 GB pe care dorim să-l partiţionăm. Trebuie să ne hotărîm asupra modului de partiţionare înainte de a începe procesul propriu-zis. Putem de exemplu să creăm o partiţie de 5 GB (5.000 MB) pentru a instala Windows ME şi programele aferente, o partiţie de 10 GB (10.000 MB) pe care să stocăm muzica şi filme, o partiţie de 8 GB (8.000 MB) pentru a depozita fişiere importante şi în sfîrşit o partiţie de 7 GB (7.000 MB) pentru a instala Windows XP şi programele aferente.
Putem de asemenea să nu instalăm decît un sistem de operare şi ca urmare să facem doar două partiţii, una cu sistemul de operare şi programele aferente şi alta cu fişiere importante. Putem să avem numai o singură partiţie dacă dorim acest lucru. Numărul de partiţii şi numărul de sisteme de operare instalate depind de preferinţele personale şi/sau de modalitatea de lucru cu calculatorul. În mod evident, cel mai simplu este să nu avem decît o singură partiţie, însă este recomandat să avem cel puţin două, una pentru SO şi alta pentru depozitarea unor date importante.
Avînd discheta de pornire în unitatea de dischetă pornim calculatorul. Ţinem apăsată tasta Delete pentru a ajunge la ecranul principal al biosului. Apăsam pe tasta cu săgeata în jos pînă ajungem la secţiunea "Advanced BIOS Features" care este de obicei a doua începînd de sus. Apăsăm tasta Enter. În ecranul care apare selectăm rubrica "First Boot Device" şi verificăm dacă lîngă ea este scris [Floppy]. Dacă este scris altceva apăsăm pe tasta "Page Up" (sau "Page Down") pînă apare scris "Floppy". De asemenea ne asigurăm că la rubrica "Secondary Boot Device" este scris [HDD-0]. Dacă nu este scris, procedăm ca mai sus. Apăsam apoi tasta Esc şi ne reîntoarcem la ecranul principal al biosului. Selectăm opţiunea "Save&Exit Setup" şi apăsăm tasta Enter. Calculatorul va porni butînd (încărcînd fişierele de pornire) de pe dischetă.
Va apare un ecran negru cu titlul "Microsoft Windows Millenium Startup Menu" pe care ne sînt prezentate patru opţiuni. Alegem opţiunea "Start computer without CD-ROM support" apăsînd tasta "2" şi apoi tasta Enter (în fapt putem alege oricare dintre opţiuni dar este recomandată opţiunea 2). Calculatorul va începe să încarce în memorie programele prezente pe dischetă şi după cîteva minute va apare promptul liniei de comandă care este " A:\> " (fără ghilimele).
Scriem " fdisk" (fără ghilimele) în continuarea promptului şi apăsăm tasta Enter. Va apare un ecran care prezintă un text lung. Acesta începe cu "Your computer has a disk larger than 512 MB" şi se termină cu "Do you wish to enable large disk support (Y/N)....? [Y] ". Apăsăm pe tasta Enter pentru a valida opţiunea "Yes".
Va apare un ecran cu titlul "FDISK Options" în care sînt prezente patru sau cinci opţiuni numerotate. Sub opţiuni se află scris "Enter choice" (selectează opţiunea) lîngă care este scrisă o cifră care arată opţiunea selectată curent. Alegem opţiunea "Create DOS Partition or Logical DOS drive" apăsînd pe tasta "1" şi apoi pe tasta Enter.
Va apare un ecran cu titlul "Create DOS Partition or Logical DOS drive" în care sînt prezente trei opţiuni numerotate. Sub opţiuni se află scris "Enter choice" lîngă care este scrisă o cifră care arată opţiunea selectată curent. Alegem opţiunea "Create Primary DOS Partition" apăsînd pe tasta "1" şi apoi pe tasta Enter. În josul ecranului va apare scris "Verifying disk integrity" şi procentul de îndeplinire a acestei sarcini. După cîteva minute va apare pe ecran textul "Do you wish to use the maximum available size for a Primary DOS Partition and make the partition active (Y/N)...? [Y] " (doriţi să alocaţi tot spaţiul de pe hardisc unei singure partiţii şi să o faceţi activă?). Apăsăm pe tasta "N" (raspunzînd deci cu "nu" la intrebare) şi apoi pe tasta Enter indicînd astfel faptul că dorim să avem mai multe partiţii pe hardisc. Dacă am apăsa doar pe tasta Enter am lăsa validat raspunsul la întrebare ca fiind da ("yes"), iar hardiscul nu va conţine decît o singură partiţie, ceea ce nu este indicat dacă avem un hardisc de dimensiuni mari. În josul ecranului va apare scris din nou "Verifying disk integrity" şi procentul de îndeplinire a acestei sarcini. Urmează etapa de creare a partiţiei primare.
1.1 CREAREA PARTIŢIEI PRIMARE
Va apare un ecran pe care scrie în partea de sus: "Total disk size is 29322 Mbytes.Maximum space available for partition is 29322 Mbytes (100 %).Enter partition size în Mbytes or percent of disk space (%) to create a Primary DOS Partition............................[29322]". Scriem dimensiunea partiţiei primare în MB şi numărul ales va apare între croşete înlocuindu-l pe cel care arată capacitatea maxima a hardiscului (de ex. tastăm 5000) şi apoi apăsăm tasta Enter.
Partiţia primară va fi creată instantaneu. Va apare un ecran pe care scrie :
Partition Status Type Volume Label Mbytes System Usage
C: 1 PRI DOS 5005 UNKNOWN 17%
Apăsăm tasta Esc şi ne întoarcem la ecranul "FDISK Options". Alegem din nou opţiunea "Create DOS partition or Logical DOS Drive" apăsînd tasta "1". Va apare din nou ecranul de creare a partiţiilor. De această dată alegem opţiunea "Create Extended DOS Partition" apăsînd tasta "2". În josul ecranului va apare scris din nou "Verifying disk integrity" şi procentul de îndeplinire a acestei sarcini care durează cîteva minute. Urmează etapa de creare a partiţiei extinse.
1.2 CREAREA PARTIŢIEI EXTINSE
Va apare un ecran pe care scrie în partea de sus: "Total disk size is 29322 Mbytes.Maximum space available for partition is 24317 Mbytes (83 %). Enter partition size în Mbytes or percent of disk space (%) to create an Extended DOS Partition............................[24317]". Alegem ca partiţia extinsă să ocupe tot spaţiul rămas pe hardisc (indicat deja între croşete), deci nu scriem nimic, ci doar apăsăm tasta Enter.
Partiţia extinsă va fi creată instantaneu. Va apare un ecran pe care scrie :
Partition Status Type Volume Label Mbytes System Usage
C: 1 PRI DOS 5005 UNKNOWN 17%
2 EXT DOS 24317 UNKNOWN 83%
Apăsăm tasta Esc şi va apare un ecran cu textul "No Logical drives Defined" iar în josul ecranului apare scris din nou "Verifying disk integrity" şi procentul de îndeplinire a acestei sarcini care dureaza cîteva minute. Urmează etapa de creare a discurilor logice. Am hotărît să creăm trei discuri logice cu dimensiunile de 10 GB, 8 GB respectiv 7 GB.
1.3 CREAREA DISCURILOR LOGICE
Va apare un ecran pe care scrie în partea de jos: "Total Extended DOS Partition size is 24317 Mbytes. Maximum space available for logical drive is 24317 Mbytes (100 %). Enter logical drive size în Mbytes or percent of disk space (%) ......................[24317]". Scriem (tastăm) 10000 (număr care va apare între croşete) pentru a crea un disc logic de 10 GB şi apăsăm tasta Enter. Primul disc logic va fi creat instantaneu. Va apare un ecran pe care scrie în partea de sus:
Drive Volume Label Mbytes System Usage
D: 10001 UNKNOWN 41%
În partea de jos a ecranului scrie "Logical DOS Drive created, drive letters changed or added" şi va apare scris din nou "Verifying disk integrity" şi procentul de îndeplinire a acestei sarcini care durează cîteva minute. Urmează etapa de creare a celui de-al doilea disc logic.
Va apare un ecran pe care scrie în partea de jos: "Total Extended DOS Partition size is 24317 Mbytes. Maximum space available for logical drive is 14316 Mbytes (59 %).Enter logical drive size în Mbytes or percent of disk space (%) ......................[14316]". Scriem (tastăm) 8000 (număr care va apare între croşete) pentru a crea un disc logic de 8 GB şi apăsăm tasta Enter. Al doilea disc logic va fi creat instantaneu. Va apare un ecran pe care scrie în partea de sus:
Drive Volume Label Mbytes System Usage
D: 10001 UNKNOWN 41%
E: 8001 UNKNOWN 33%
În partea de jos a ecranului scrie "Logical DOS Drive created, drive letters changed or added" şi va apare scris din nou "Verifying disk integrity" şi procentul de îndeplinire a acestei sarcini care durează cîteva minute. Urmează etapa de creare a celui de-al treilea disc logic.
Va apare un ecran pe care scrie în partea de jos: "Total Extended DOS Partition size is 24317 Mbytes. Maximum space available for logical drive is 6315 Mbytes (26 %).Enter logical drive size în Mbytes or percent of disk space (%) ......................[6315]". Cel de-al treilea disc este şi ultimul, de aceea trebuie să ocupe tot spaţiul rămas. Nu mai scriem nimic ci doar apăsăm tasta Enter. Al treilea disc logic va fi creat instantaneu. Va apare un ecran pe care scrie în partea de sus:
Drive Volume Label Mbytes System Usage
D: 10001 UNKNOWN 41%
E: 8001 UNKNOWN 33%
F: 6315 UNKNOWN 26%
În partea de jos a ecranului este scris : "All available space în the Extended DOS Partition has been assigned to logical drives" (tot spaţiul disponibil pe partiţia extinsă a fost alocat discurilor logice). Sistemul de operare va vedea patru hardiscuri (C, D, E, F) mai mici, în loc de unul singur (C) mai mare.
Dacă dorim să avem doar două partiţii pe hardisc (în loc de patru ca în exemplul de mai sus) va trebui sa creăm un singur disc logic (primul disc logic) care să ocupe tot spaţiul partiţiei extinse. Dacă dorim să creăm mai multe discuri logice, nu numai patru, folosim modelul de mai sus pentru a crea numărul dorit de discuri logice.
Am terminat configurarea partiţiilor. Apăsăm tasta Esc şi ne vom întoarce la ecranul "FDISK Options". Urmează etapa de stabilire a partiţiei active.
1.4 STABILIREA PARTIŢIEI ACTIVE
Alegem opţiunea "Set active partition" apăsînd tasta "2" şi apoi tasta Enter. Va apare un ecran pe care scrie:
Partition Status Type Volume Label Mbytes System Usage
C: 1 PRI DOS 5005 UNKNOWN 17%
2 EXT DOS 24317 UNKNOWN 83%
Select the partition you want to make active.........[ _ ]
Apăsam tasta "1" şi apoi tasta Enter. Partiţia primară va fi stabilită ca partiţie activă. În ecranul următor va apare iarăşi tabelul de mai sus dar în dreptul partiţiei primare, la secţiunea "Status", va apare scrisă litera "A". Apăsăm tasta Esc şi ne vom întoarce la ecranul "FDISK Options".
Apăsăm tasta Esc pentru a părăsi utilitarul de partiţionare FDISK. Va apare un ecran pe care scrie : "You must restart your system for the changes to take effect. Any drives you have created or changed must be formatted after you restart " (Sistemul trebuie repornit pentru ca schimbările efectuate să fie instaurate. Orice disc care a fost creat sau căruia i-a fost schimbată litera trebuie formatat după repornirea sistemului). Apăsăm încă o dată tasta Esc şi de aceasta dată am părăsit FDISK şi ne-am întors la un ecran care are doar un prompt al liniei de comandă (A:\>). Am terminat partiţionarea hardiscului.
Repornim calculatorul apăsînd în acelaşi timp pe tastele Ctrl, Alt şi Delete (Ctrl+Alt+Del). Va apare din nou ecranul negru cu titlul "Microsoft Windows Millenium Startup Menu" pe care ne sînt prezentate patru opţiuni. Alegem opţiunea "Start computer without CD-ROM support" apăsînd tasta "2" şi apoi tasta Enter iar după cîteva minute va apare promptul liniei de comandă. Urmează etapa de formatare a discurilor create (vezi mai jos).
2. PARTIŢIONAREA UNUI HARDISC FOLOSIT
Dacă avem un hardisc deja partiţionat (un hardisc deja folosit) şi dorim să-l repartiţionăm va trebui să ştergem partiţiile existente. Înainte de a face acest lucru trebuie să salvăm pe alt hardisc, pe nişte CD-uri sau pe nişte dischete datele de pe hardisc pe care dorim să le păstrăm.
Pornim calculatorului cu ajutorul dischetei de pornire. Va apare un ecran negru cu titlul "Microsoft Windows Millenium Startup Menu" pe care ne sînt prezentate patru opţiuni. Dacă dorim să vedem cum este partiţionat hardiscul alegem opţiunea "Display partition information" apăsînd tasta "4" şi apoi tasta Enter. În funcţie de ceea ce observăm putem şterge unele partiţii şi păstra altele (recomandat pentru utilizatorii avansaţi). Dacă nu ne interesează păstrarea (fie şi parţială) a partiţionării deja existente, pentru că dorim să partiţionăm discul după preferinţele noastre, putem să alegem direct opţiunea "Delete partition or logical DOS drive" apăsînd tasta "3" şi apoi tasta Enter. Aceasta opţiune este cea recomandată pentru că ea ne permite să luăm totul de la zero.
Va apare un ecran în care ni se prezintă patru opţiuni care se referă pe rînd la ştergerea partiţiei primare, a celei extinse, a discurilor logice şi a partiţiilor non-DOS (instalate de alte sisteme de operare decît Windows). Ştergerea partiţiilor non-DOS (dacă le avem) trebuie să se facă prima. Ştergerea partiţiilor DOS trebuie să se facă în ordinea inversă creării lor.
Să presupunem că avem un hardisc care conţine numai partiţii de tip FAT.
Alegem opţiunea "Delete Logical DOS Drives" apăsînd tasta "3" şi apoi tasta Enter. Va apare un ecran care conţine un avertisment (cum că datele de pe discurile şterse vor fi pierdute) şi un tabel cu discurile logice existente. Vom fi întrebaţi care din discuri dorim să-l ştergem. Scriem litera corespunzătoare (de ex. F) şi apăsăm tasta Enter. Apoi vom fi întrebaţi care este eticheta discului ("disk label"). Discurile sînt etichetate după formatare (vezi mai jos) iar eticheta este prezentă în tabel în dreptul discului pe coloana "Volume Label". Scriem eticheta discului şi apăsăm tasta Enter (dacă nu este definită eticheta apăsam direct Enter). Vom fi întrebaţi dacă sîntem siguri de decizia luată. Apăsam tasta "Y" pentru a răspunde afirmativ şi apoi tasta Enter. Discul logic va fi şters. Continuăm să ştergem şi restul de discuri logice procedînd în acelaşi fel. Cînd am terminat vom fi atenţionaţi că nu mai exista discuri logice în partiţia extinsă. Apăsam tasta Esc şi ne vom întoarce la ecranul "FDISK Options".
Alegem opţiunea "Delete partition or Logical DOS Drive" apăsînd tasta "3" şi apoi tasta Enter.
Alegem opţiunea "Delete Extended DOS Partition" apăsînd tasta "2" şi apoi tasta Enter. Va apare un ecran care conţine un avertisment (cum că datele de pe partiţia extinsă vor fi pierdute) şi un tabel cu partiţia primară şi cea extinsă. Vom fi întrebaţi dacă sîntem siguri de decizia luată. Apasăm tasta "Y" pentru a răspunde afirmativ şi apoi tasta Enter. Partiţia extinsă va fi ştearsă. Apăsăm tasta Esc şi ne vom întoarce la ecranul "FDISK Options".
Alegem opţiunea "Delete Partition or Logical DOS Drive" apăsînd tasta "3" şi apoi tasta Enter.
Alegem opţiunea "Delete Primary DOS Partition" apăsînd tasta "1" şi apoi tasta Enter. Va apare un ecran care conţine un avertisment (cum că datele de pe partiţia primară vor fi pierdute) şi un tabel cu caracteristicile partiţiei primare. Vom fi întrebaţi care partiţie primară dorim să o ştergem. Scriem cifra "1" şi apăsăm tasta Enter. Apoi vom fi întrebaţi care este eticheta partiţiei. Scriem eticheta şi apăsăm Enter (dacă nu este definită eticheta apăsăm direct Enter). Vom fi întrebaţi dacă sîntem siguri de decizia luată. Apăsam tasta "Y" pentru a răspunde afirmativ şi apoi tasta Enter. Partiţia primară va fi ştearsă. Apăsam tasta Esc şi ne vom întoarce la ecranul "FDISK Options".
Toate partiţiile au fost şterse. Urmează etapa de creare a partiţiilor, în care definim după preferinţele personale o partiţie primară, una extinsă şi un număr variabil de discuri logice. Procedăm cum a fost explicat mai sus.
3. FORMATAREA PARTIŢIILOR
Continuăm cu exemplul de mai sus. Am partiţionat hardiscul şi avem acum patru discuri (C, D, E, F) care trebuie formatate pe rînd.
Pornim calculatorul cu butare de pe discheta de pornire aşa cum a fost explicat anterior. Va apare un ecran negru cu titlul "Microsoft Windows Millenium Startup Menu" pe care ne sînt prezentate patru opţiuni. Alegem opţiunea "Start computer without CD-ROM support" apăsînd tasta "2" şi apoi tasta Enter. Dupa cîteva minute va apare promptul liniei de comandă care este " A:\> " (fără ghilimele).
Scriem " format c: " (fără ghilimele) în continuarea promptului şi apăsăm tasta Enter. Între cuvîntul format şi litera c se află un spaţiu (trebuie sa apăsăm pe bara de spaţiu după ce scriem cuvîntul format). Între litera c şi semnul : nu se află nici un spaţiu.
Va apare un avertisment : Warning all data on non-removable disk C: will be lost.Proceed with format (Y/N)? ("Atenţie, toate datele de pe hardiscul C: vor fi pierdute. Continuăm operaţia de formatare (da/nu)?"). Apăsăm tasta "Y" răspunzînd afirmativ la întrebare.
Procesul de formatare va începe şi va dura un număr de minute care este în funcţie de capacitatea partiţiei formatate. Partiţia C: are 5 GB, deci procesul va dura între 5 şi 10 minute. La terminare va apare scris "Format complete" şi apoi vor fi prezentate cîteva date tehnice referitoare la partiţia formatată. De asemenea ni se cere să stabilim o etichetă pentru partiţie. Numele etichetei este o alegere personală şi poate avea maximum 11 caractere (de exemplu pentru partiţia C: putem alege eticheta WIN ME). Scriem numele etichetei şi apăsăm tasta Enter. Ne vom întoarce la promptul liniei de comandă.
Repetăm procedeul de mai sus şi cu partiţiile următoare (scriem format d: , format e: , etc.) şi stabilim eticheta fiecărei partiţii. De ex. pentru partiţia D: putem alege eticheta "Multimedia", pentru partiţia E: eticheta "Arhiva" iar pentru partiţia F: eticheta "WIN XP".
După ce am formatat toate partiţiile sîntem pregătiţi să instalăm sistemul (sau sistemele) de operare.
http://muntealb.orgfree.com
