Ce telefoane-tabletă ai la dispoziţie
Pe lângă sisteme de operare tot mai performante, unele smartphone-uri lansate în ultimele luni au şi ecrane senzitive mai mari. Dimensiunile de 4 sau 5 inci le transformă pe acestea în mini-tablete.
Samsung Galaxy S este probabil primul telefon care reuşeşte cu adevărat să fie un „iPhone Killer". Cu un ecran foarte mare, de 4 inci (iPhone-ul are doar 3,5 inci), şi cu sistemul de operare Android 2.1 produs de Google, telefonul a reuşit să-i impresioneze pe foarte mulţi utilizatori, atât prin tehnologia SUPER AMOLED folosită pentru ecranul senzitiv, cât şi prin rapiditatea cu care poate fi folosit (trecerea de la o aplicaţie la alta, multi - tasking - rularea în acelaşi timp a mai multor aplicaţii etc.), dar şi prin posibilităţile de personalizare pe care li le oferă utilizatorilor.
Anunţat la foarte scurt timp după iPhone 4, modelul Galaxy S a făcut valuri atât printre analiştii din industria telecom, cât şi printre utilizatorii telefoanelor Apple. Chiar şi unii dintre cei mai înrăiţi fani ai Apple s-au arătat încântaţi de funcţionalităţile pe care telefonul celor de la Samsung le are. „Hai să ne uităm mai întâi la ecran. Dincolo de faptul că este mai mare ca al iPhone - ceea ce pentru unii ar putea fi un plus -, tehnologia SUPER AMOLED oferă imagini extraordinare, telefonul fiind perfect pentru a viziona filme", spune Andrei Macovei, un fan Apple care şi-a achiziţionat de curând şi un telefon Galaxy S. Gadgetul celor de la Samsung are şi capacităţi de filmare HD, înregistrările arătând foarte bine atât pe ecranul telefonului, cât şi pe un televizor „HD ready" sau „Full HD".
Mobilul Dell
Dacă până acum multă lume, când auzea brandul Dell, se gândea la servere, monitoare sau laptopuri..., din 2010 se poate gândi şi la telefoane mobile. Este drept, modelul lansat pe piaţă - Dell Streak - este mai mult decât un simplu smartphone. În primul rând, dimensiunile îl scot din tiparele actuale, dispozitivul având un ecran foarte mare, cu o diagonală de 5 inci.
Dispozitivul, care vine cu o versiune un pic mai veche a sistemului de operare Android (căreia utilizatorii îi vor putea face un upgrade la versiunea 2.2), oferă o combinaţie puternică între un telefon cu ecran senzitiv (foarte mare), un procesor puternic - o viteză de 1Ghz - şi o memorie RAM generoasă - 512MB. La toate acestea se adaugă o memorie internă de 16GB, care poate fi oricând suplimentată cu un card miniSD de maximum 32GB, plus nenumărate posibilităţi de conectare la internet: Wi-Fi, HSDPA (maximum 7,2Mbps), HSUPA (maximum 5,6Mbps), EDGE sau GPRS.
La asemenea dimensiuni ne aşteptam ca anumite funcţii multimedia să fie ceva mai dezvoltate, însă dispozitivul dezamăgeşte printr-o cameră de doar 5MP şi prin faptul că nu înregistrează clipuri la o rezoluţie high definition (HD).
Nokia se reinventează
„Nokia is back!", a exclamat directorul de vânzări al companiei finlandeze, Niklas Savander, în cadrul unui eveniment desfăşurat recent la Londra, eveniment unde au fost lansate trei noi modele de telefoane - Nokia E7, Nokia C7 şi o nouă versiune Nokia C6. Toate, cu ecrane foarte mari - diagonala ecranului este între 3,2 şi 4 inci - cele trei modele doresc să anunţe faptul că Nokia nu intenţionează să renunţe la cele 40% pe care le deţine în piaţa globală a cumpărătorilor de telefonie mobilă.
Nokia C7 şi Nokia C6 sunt două telefoane pentru utilizatorul de rând, în timp ce modelul E7 se doreşte o versiune nouă a vechiului model Navigator 9000. Nokia C6 are un ecran cu o diagonală de doar 3,2 inci, în timp ce dispozitivul C6 vine cu 3,5 inci.
Nokia E7 - făcut oarecum să atragă şi din utilizatorii unor telefoane precum Samsung Galaxy S - are un ecran cu o diagonală de 4 inci. C7 şi E7 au ecrane cu tehnologia AMOLED, deci claritatea imaginii este garantată, şi ambele pot înregistra filme în format HD. În timp ce companii precum LG, Samsung sau HTC s-au mişcat foarte repede după lansarea primei versiuni de iPhone, Nokia a rămas oarecum în urmă, concentrându‑se pe dezvoltarea unor noi modele, care însă nu aduceau nimic nou faţă de multe telefoane existente deja în portofoliul companiei.
În acelaşi timp, Nokia continuă să se concentreze asupra dezvoltării unor produse interne, precum sistemul de operare Symbian. În timp ce concurenţii scot pe bandă rulantă telefoane „full touchscreen" cu sistemul de operare Android (dezvoltat de Google), încercând să le impună prin specificaţii tehnice diferite şi foarte atractive, Nokia a adus trei noi modele cu Symbian.
Dincolo de faptul că Android a beneficiat de faptul că a fost creat de cel mai cunoscut brand din lumea online - Google - a mai avut parte şi de admiraţie din partea dezvoltatorilor, care s-au grăbit să dezvolte aplicaţii pentru noul sistem de operare. „Noile telefoane sunt clar nişte dispozitive îmbunătăţite, însă nu poziţionează Nokia acolo unde ar fi trebuit să fie deja, iar promisiuni de tipul «lucrăm pentru asta» nu au convins prea multă lume", apreciază Carolina Milanesi, analist la compania Gartner, citată de Reuters.
Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase
SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003
Ttatăl fondator al Uniunii Europene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu